În data de 25 octombrie 2023, în jurul orei 21:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o camionetă, între localitățile Julița și Slatina de Mureș. De îndată, la locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Bârzava, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la întreaga camionetă ce transporta lemne. Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri, însă camionetă a fost afectată în proporție de 90%. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, șoferul camionetei reușind să se autoevacueze în condiții de siguranță. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.
Pentru a preveni astfel de cazuri, pompierii militari arădeni vă recomandă să respectați următoarele măsuri: verificaţi instalaţia electrică;
nu faceți improvizații la instalația electrică;
asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate; verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.