În urmă cu o săptămână prezentam „fenomenul“ Șiștarovăț, comuna cu cei mai puțini locuitori din județul Arad, situată într-o zonă retrasă, dar care este pur și simplu asaltată de investitori, iar investițiile realizate aici par ireale. Ca rezultat al acestor investiții, comuna este asaltată pur și simplu de cumpărători, din toate părțile, care își doresc o casă de vacanță sau chiar de locuit, un teren, pe aceste meleaguri, într-adevăr de vis.
Reabilitarea drumului județean 572, Lipova – limită cu județul Timiș, alături de investițiile din zona Stațiunii AgroVillage Labașinț, administrată de Osvaldo Martinelli, unde s-au investit de către acesta peste 6 milioane de euro, urmând noi investiții, sunt principalele motive care stau la baza acestei „migrații“.
Am discutat atunci cu întreprinzătorul Osvaldo Martinelli, omul de afaceri italian care dezvoltă în localitatea Labașinț un concept implementat cu succes în țări din America Latină, precum Brazilia, Columbia sau Argentina.
De asemenea, tot în premieră, am stat de vorbă cu Paolo Zannetti, colaboratorul lui Osvaldo, implicat în proiectul de la Labașinț.
Acum am dorit să stăm de vorbă cu primarul Marinel Jurjescu, cel care a sprijinit și a pus la dispoziția investitorilor toate condițiile și tot ce aveau nevoie pentru a veni în zonă.
– Investiția din satul Labașinț este unică în județul Arad, dar știu că nu este singura investiție din comuna Șiștarovăț.
– Pe această cale, îi mulțumesc firmei Agro Village că a ales să investească în comuna Șiștarovăț și suntem deschiși să sprijinim orice investiție pe raza comunei noastre. De altfel, comuna nu duce lipsă de investitori. Suntem în faza de autorizare a unui proiect de montare de panouri fotovoltaice în localitatea Cuveșdia, pe o suprafață de 300 hectare. De asemenea, S.C. Agro Industriale și S.C. Bionucis sunt două firme care dețin o plantație de alun, întinsă pe 265 de hectare în comuna noastră. O altă firmă va aduce în comuna noastră o fabrică de suc de mere. În zona Cuveșdia, „Producătorii de fructe Banat“ au investit într-o plantație de vișini și pruni, întinsă pe 200 de hectare.
Suntem la dispoziția tuturor acestor investitori, încercăm să le oferim toate condițiile posibile și îi ajutăm cu tot ce putem. Suntem conștienți că astfel de investiții nu pot decât să ajute comunitatea noastră, atât prin crearea de locuri de muncă, cât și prin banii care vor ajunge în bugetul comunei noastre.
– În ritmul acesta, Șiștarovăț va ajunge un adevărat punct de atracție, din punct de vedere turistic, dar și economic.
– Dacă ar fi să vorbim de turism, în comună putem spune că avem deja câteva spații de cazare, atât prin agenții economici cât și prin ONG-urile care activează pe raza comunei noastre.
În localitatea Labașinț, firma de turism Agro Village asigură cazare, masă și piscină pe perioada de vară și alte jocuri recreative într-o ambianță plăcută.
Este amplasată într-un loc superb la 8 kilometri de Șiștarovăț, într-un cadru natural de excepție, unde orice turist beneficiază de cele mai bune condiții în mijlocul naturii. Avem pe raza localității Șiștarovăț două tabere ONG-uri, una dintre ele fiind tabăra creștină „O mână întinsă“, cum se numea sau după noua denumire „Al șaptelea izvor“, care asigură aproximativ 150 locuri pentru copii în tabere cu cazare și masă și tot aici, spre Varnița, este tabăra „Prietenia“, care asigură pe perioada de vară aproximativ 100 locuri de cazare într-o singură serie (mâncarea la comandă prin catering la Lipova). La Varnița, împreună cu Fundația din Lipova a doamnei Edith, s-au reabilitat trei case dintre care una a fost cedată de către Primăria Șiștarovăț pentru a fi utilizată ca și tabără pentru copii.
Tot în localitatea Varnița avem o tabără unde se asigură aproximativ 30 locuri cazare, dar sunt mai izolate fiind ideală pentru grupuri de tineri. Desigur că noi ca administrație suntem deschiși pentru orice investiție care ar aduce un plus valoare comunei noastre.
– Ce investiții ați avut anul acesta?
– Odată cu adoptarea bugetului pe 2023 s-a început cu repararea și pietruirea străzilor în comuna Șiștarovăț.
Am montat pavaj în curtea primăriei, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați. De asemenea, s-a montat pavaj pe aproximativ 800 de metri pătrați, de la stația de autobuz până la biserica baptistă.
Au fost montate panouri fotovoltaice la primărie, de 23 kilowați, pentru reducerea consumului de energie electrică a instituției.
Odată cu reabilitarea șoselei DJ 572, au fost realizate scurgeri de drenare până în zona centrală a localității (pe partea dreaptă).
A fost curățată și pregătită pentru pietruire zona Costoni-Todere-Cimitir spre Varnița și s-au construit deja patru podețe.
Am construit un șopron pentru utilaje în curtea primăriei.
Totodată am forat un puț de apă pentru animale, la intrarea în localitatea Șiștarovăț.
– Legat de investițiile în educație ce ne puteți spune? Am fost în vizită la grădinița din localitatea dumneavoastră, unde ne-am întâlnit cu educatoarea Aura Kereji, iar clădirea arată impecabil, copiii bucurându-se de condiții europene.
– La deschiderea anului școlar 2022-2023 am venit în sprijinul copiilor din comună prin reabilitarea Școlii vechi, transformând-o într-o grădiniță modernă, ulterior montând și un corp de joacă în incinta acesteia. Banii au fost din bugetul local și a costat peste 3 miliarde de lei vechi.
În ceea ce îi privește pe copiii de la gimnaziu și liceu, care învață la Lipova, acestora le asigurăm transportul cu o firmă de specialitate. Suma o plătim din bugetul local, deoarece transportul nu este compensat din bugetul Consiliului Județean. Transportul din localitățile aparținătoare îl rezolvăm cu microbuzul școlar al primăriei.
De altfel, reabilitarea școlii am realizat-o încă din 2010. Și pentru că tot vorbim despre educație, am realizat aprovizionarea cu lemne a Școlii și Grădiniței și stabilirea prin Hotărâre de Consiliu local a 2,8 mc/nr. administrativ. De asemenea, există un proiect în derulare privind anveloparea și montarea de panouri solare la Școala Sever Bocu Șiștarovăț.
Am depus și un proiect împreună cu Consiliul Județean pentru dotarea Școlii Sever Bocu, pentru care s-a obținut și proiect de finanțare.
– Ce alte investiții ați mai realizat în 2023?
– În anul 2023 s-a finalizat proiectul Iluminat Public în comuna Șiștarovăț, constând în montarea a 437 lămpi leduri cu un consum redus. Proiectul a fost finanțat prin PNDL 2.
S-a achiziționat prin AFIR un tractor multifuncțional cu atașamente, freză față, freză spate și pentru curățat pășune, proiect finanțat din fonduri europene.
Din bugetul local, tot în anul 2023, s-a achiziționat o remorcă pentru a veni în sprijinul activităților noastre.
Totodată mai avem proiectul de amenajare de străzi în comună, depus pe Anghel Saligny pentru asfaltarea a aproximativ 2,2 km de străzi în localitatea Șiștarovăț. Acest proiect este în stadiul de licitație.
– În ce stadiu vă aflați cu procesul de intabulare?
– Prin proiectul intabulării sistematice s-au intabulat și au fost finanțate pe comuna Șiștarovăț șapte sectoare și unul este în lucru, rămânând o parte din Labașinț și Varnița, după care se trece la intabularea intravilanului comunei.
Într-o altă ordine de idei, s-a finalizat amenajamentul silvic pentru 224 de hectare de pădure, unde s-a stabilit o cotă de exploatare de 1.046 metri cubi anual, iar pe amenajamentul vechi de 363 de hectare avem o cotă de exploatare de 800 metri cubi.
De asemenea, am montat toteme la intrările în localități și casete luminoase la școală, primărie, Cămin cultural și grădiniță.
Avem Studiul de fezabilitate pentru 7,3 km pentru drumul Saivane-Poligon la intrare în localitatea Șiștarovăț dinspre Varnița, urmând finalizarea proiectului tehnic și a avizelor. Totodată urmează să fie depusă, pe axe de finanțare din fonduri europene, documentația pentru un drum agricol.
– Am văzut că aveți un „copil de suflet“ pe plan profesional, în persoana lui Alexandru Damian, care se pare că vă duce munca mai departe.
– Da, Alex este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. De când ni s-a alăturat, pot spune că rolul său în primărie este unul crucial.
De la sosirea lui Alexandru Damian la taxe și impozite, de la procentul de 46% s-a ajuns la 92% încasări în anul 2022.
– Pe lângă grădinița pe care am vizitat-o, am reușit să trecem pragul Căminului cultural. Are toate condițiile unei săli moderne de evenimente, de la nunți, petreceri, botezuri etc.
– Sala Căminului cultural dispune de 130 de locuri. Am montat mobilier, mese de inox și am dotat bucătăria Căminului cultural cu toate cele necesare pentru a se desfășura activitatea în bune condiții. S-a achiziționat o dubă electrică cu cinci tăvi la bucătărie pentru procesul tehnologic.
– Cum stă Șiștarovăț la capitolul infrastructură în sănătate?
– Chiar foarte bine! S-a reabilitat Dispensarul uman. De asemenea, a avut loc reabilitarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică din Cuveșdia prin cedarea acestuia Consiliului Județean Arad și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, unde își desfășoară activitatea peste zece persoane din comuna Șiștarovăț.
– Latura spirituală? Chiar vizavi de primărie am observat că aveți o frumoasă Biserică ortodoxă.
– Biserica poartă Hramul Adormirii Maicii Domnului. În fiecare an, inclusiv anul acesta, de 15 august, organizăm Hramul Bisericii.
– Ca planuri de viitor?
– Construirea unei capele mortuare în cimitir, unde avem racord la energie electrică, puț forat și proiectul de realizare a capelei, acest proiect urmând a fi finanțat din bugetul local.
După câștigarea licitației la străzi, vom identifica un spațiu pentru construcția unei baze sportive care constă în construirea unui teren sintetic multifuncțional venit în sprijinul tinerilor din comună.
În localitatea Labașinț, după cum ați mai scris, în scop turistic s-a montat a 318-a bancă din Europa, reprezentând un obiectiv turistic zonal, care poate fi vizitat oricând.
Nu în ultimul rând, suntem în faza de autorizare a unui proiect de montare de panouri fotovoltaice în localitatea Cuveșdia, pe o suprafață de 300 de hectare.
– Sunteți primar din anul 2004 și lumea știe cât de atașat sunteți de această comună. O spune chiar prezentarea pe care o aveți despre comuna dumneavoastră, prezentare pe care vă rog, în final, să o puneți la dispoziția cititorilor noștri.
– Cu mare drag! Comuna Șiștarovăț a fost atestată documentar ca localitate din anul 1440. Se află situată la 69 de kilometri de Timișoara, în partea de Sud a județului Arad, la o distanță de 42 de kilometri de Arad și 10 kilometri de Lipova. În prezent aparține județului Arad, fiind situată într-o zonă colinară din piemontul Lipovei care se prezintă sub formă de podiș, cu aspect colinar sfârtecat de pâraie și izvoare ce își au originea în aceleași dealuri curgând spre Nord și vărsându-se în Mureș.
Șiștarovățul este așezat pe un golf al Câmpiei Aradului și pe albia majoră a pârâului Valea Șiștarovățului sau Valea Satului, care izvorăște din dealul Tarseli.
Teritoriul comunei ocupă o suprafață de 123,4 kilometri pătrați și are un relief deluros și o climă de silvostepă.
În componența comunei intră: satul de reședința Șiștarovăț și localitățile Cuveșdia, Labașinț și Varnița, situate la distanțe cuprinse între 6 și 10 kilometri.
Legătura comunei cu reședința județului este asigurată prin drumul de interes județean Șiștarovăț-Lipova și drumul de interes național Lipova-Arad, iar cea mai apropiată stație CFR este Radna, la o distanță de 12 kilometri.
Populația comunei este în prezent de aproximativ 500 de suflete.
Comuna are un profil economic agrar, dispunând de 5.348 hectare teren agricol, iar fondul forestier este în suprafață de 6.600 hectare.
Atestat documentar în anul 1440, numele comunei Șiștarovăț se presupune că ar veni din slavă: sesta-șase, iar rovat-rovine-izvoare. Deci, semnificația numelui ar fi „Satul cu șase izvoare”.
Se spune că motivul pentru care a fost ales acest loc, nu tocmai prielnic, pentru a se construi o așezare omenească (locul era deluros și împădurit) este tocmai existența acestor șase izvoare care sunt următoarele:
– Fântâna Suriteștilor, situată pe deal în partea de vest a comunei;
– Fântâna Blagueștilor, situată în Mlacă în partea de SE a comunei;
– Fântâna „De la țiganii din vale” în partea de SE a comunei;
– Fântâna din pârâul Bugionilor în partea de E a comunei;
– Izvorul Feredeu aflat în centrul comunei;
– Izvorul lui Poncea aflat tot în centrul comunei.
Se știe că satul nu a luat ființă în forma lui actuală, adică la numerele de casă care sunt acum existente, ci pe dealuri, iar locuințele lor se numeau sălașe. În anul 1754, din sălașele dislocate se adună oamenii și se formează satul cu străzi paralele. La vremea aceea, Șiștarovățul aparținea comitatului Lipovei și cetății Șoimoș.
Între anii 1725-1735 în zonă au fost aduși coloniști olteni. Consecința colonizării a fost sporirea numărului populației, astfel încât a fost necesară asigurarea locuințelor și înjghebarea micilor gospodării, lucru care se realizează prin planul de sistematizare austriac care presupunea dispunerea locuințelor pe aliniamente paralele cu strada principală și străzi secundare. Astfel că mutarea realizată în anul 1754 a fost făcută pe un teritoriu dinainte delimitat și sistematizat. Cu toate acestea, centrul satului a rămas multă vreme pe deal în jurul bisericii de lemn care a dăinuit până în anul 1882, când s-a clădit pe vale actuala biserică.
Până în anul 1882, biserica se afla sus pe deal la numărul 203, loc unde funcționa și școala. În anul 1882 s-a construit biserica actuală din cărămidă, în stil Baroc vienez, la construirea căreia și-au adus contribuția doctor Ioan Suciu, doctor Victoria Avramescu și Sever Bocu. Vechea biserică din lemn a fost demolată. Hramul a fost însă preluat.
Deși școala din Șiștarovăț nu a beneficiat de dotări moderne, prin perseverență, o parte a elevilor acestei școli, în timp, au devenit medici, avocați, ingineri, profesori.
Dintre proeminenții oameni care s-au născut în comună și care au pregătit și înfăptuit dezideratul de veacuri al Unirii Transilvaniei cu România s-a înscris cu un rol de seamă doctor Ioan Suciu, devenit avocat și conducător politic român. Născut la Șiștarovăț în anul 1862, a frecventat și terminat cursul primar în Șiștarovăț în 1873, urmând apoi cursurile școlare la Arad.
O altă personalitate care s-a născut la Șiștarovăț, în anul 1874, este Sever Bocu, cunoscut luptător în Partidul Național al Românilor din Ardeal și Banat, ministrul Banatului. Este perioada în care a ridicat Lipova la rangul de oraș, iar propria casă a transformat-o în muzeu.
O altă personalitate marcantă a localității Șiștarovăț este Dr. Av. Vasile Avramescu.
În dezvoltarea comunității un rol determinant îl are latura culturală, astfel că înainte de primul război mondial în localitate funcționa un cor bărbăresc și o formație de călușeri. Din păcate, acest cor care între timp a devenit cor mixt este pe cale de dispariție.
În prezentarea acestei lucrări am încercat să creionez atmosfera de odinioară a satului meu natal.
– Vă mulțumim!