Un fenomen unic în România a fost vizibil duminică seara, 5 noiembrie, în mai multe orașe, inclusiv în județul Arad, la Șiștarovăț, Almaș, Dieci, Secusigiu, Olari și alte comune sau orașe, printre care și Lipova.
Este vorba de fenomenul Aurora Boreală, care a transformat cerul într-un roșu sângeriu, iar imaginile sunt impresionante.
Aurora Boreală a putut fi observată și în mai multe zone din județele Cluj, Timiș, Bihor, Caraș Severin, București, Giurgiu, Ialomița, Tulcea, iar unele dintre comentarii plasează fenomenul și în Austria.
Aurora Boreală este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă și a putut fi observată pe cerul nocturn din România, duminică seara. Aurora apare în mod obișnuit atât ca o strălucire difuză, cât și ca o cortină extinsă în spațiu orizontal.
Aurora Boreală, cunoscută și sub numele de Aurora Polară, este un spectacol natural care se desfășoară în cerul nopții în regiunile polare ale Pământului. Acest fenomen are loc atunci când particulele încărcate electric ale vântului solar interacționează cu atmosfera Pământului. Aurora Boreală apare în emisfera nordică, în timp ce cea australă, cunoscută sub numele de „Aurora Australă”, se desfășoară în emisfera sudică.
Mulți dintre internauții din Arad s-au înfricoșat însă de imaginile de pe cer, asimilându-le cu dezastre, fie ele naturale, fie provocate de războaie.
Foto: Ionuț Vasile Stremciuc, Garofița Scorobete