Ministerul Afacerilor Externe a făcut publice primele imagini cu cetățenii români și familiile lor care au reușit să iasă din Fâșia Gaza. Este vorba despre primul grup de 93 de persoane evacuate ieri. Fotografiile au fost făcute la punctul de frontieră Rafah și zonele limitrofe. Primele imagini cu românii care au reușit să iasă din infernul din Gaza.

93 de români și membri ai familiilor lor – dintr-o listă de 103 oameni – au plecat din Fâșia Gaza. Ei s-au numărat printre cei evacuați, ieri, prin punctul de trecere de la Rafah. Procedurile au durat mai mult decât se estimase inițial, pentru că oamenii care pleacă din Fâșia Gaza trec prin două controale: unul israelian și unul egiptean. Pe o nouă listă cu persoanele care vor fi evacuate azi se află încă 51 de români.

Potrivit MAE, cetăţenii evacuaţi urmează să ajungă în România prin intermediul unor zboruri speciale.

Alături de ei ar urma să urce în avion și 36 de cetățeni din Republica Moldova, care au ieșit tot ieri din Fâșia Gaza.  Cel mai mic dintre românii evacuați ieri are doar 2 luni, iar cel mai în vârstă a împlinit pe 1 ianuarie 79 de ani. Pe listă mai sunt doi bebeluși de 9 luni și unul de 6 luni. Cinci copii au un an, iar 17 dintre cei evacuați au vârste între 2 și 14 ani.

Mai mulți sunt adolescenți și tineri, adică 31 dintre aceștia. Au între 15 și 25 de ani.

MAE subliniază că ”situaţia de securitate din regiune se menţine complexă şi volatilă, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcţie de factorii din teren, astfel încât siguranţa persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol”.

Recomandările redacției