Pentru prima dată în cariera sa, Florin Iacob a fost integralist într-un tur întreg în prima divizie. Căpitanul UTA-ei a jucat în toate cele 15 partide ale „roș-albilor” din Superligă, aflându-se pe bancă doar la cele trei meciuri jucate până acum în Cupa României, cu Dumbrăvița, Gloria Buzău și Universitatea Craiova, când a jucat ucraineanul Danylo Kucher.
Arădenii trec printr-un moment foarte bun în campionat, cu șapte meciuri la rând fără înfrângere (ultimele două fiind chiar victorii), iar luni (ora 20:30) vor juca la Sibiu împotriva Oțelului în prima etapă din retur: „Am ajuns la sfârșitul turului, începem returul cu Galațiul, o echipă care a crescut de la meci la meci, o echipă bine organizată, așa cum îl știm pe antrenorul lor, agresivă, dar cel mai important lucru este ca noi să fim bine, să fim determinați, cu ambiție și să reușim o victorie, așa cum am terminat și turul. Suntem într-o perioadă bună, lucrul acesta ne dă curaj și speranță pe viitor. Este un moment important al campionatului, de aceea pentru noi ar însemna enorm să legăm trei victorii. Dacă vom primi gol, nu știu cum se va derula meciul, sută la sută va fi complicat, pentru că ei se apără cu toată echipa, aleargă mult. Dar, sperăm să marcăm noi primii și așa să se și încheie meciul” a declarat Iacob, care în meciul tur a apărat o lovitură de la 11 metri în disputa cu gălățenii „Penalty-urile sunt o decizie de moment, urmăresc toți jucătorii de la echipa cu care urmează să joc, cu nea Dan Țapoș. Dar e o decizie de moment”
Goalkeeperul de 30 de ani este ultimul fotbalist rămas la Arad din echipa care promova în Superligă în 2020 (Denis Hrezdac încă aparține și el de UTA, însă joacă sub formă de împrumut la Corvinul), așadar și-a putut forma o părere despre situația în care se află proiectul grupării „roș-albe”: „În orice lucru se poate mai mult, dar simt că anul acesta putem mult mai mult decât în anii care au trecut. Se putea mult mai bine din punct de vedere sportiv. Personal, am avut momente și mai bune, dar sunt într-un moment bun, echipa este într-o creștere evidentă și lucrul acesta ne bucură și mă bucură. Când am fost chemat la echipa națională am avut 14 meciuri fără gol primit. Acum marcăm goluri, dar din păcate și luăm, iar pentru mine lucrul acesta nu prea e ok. E bine că echipa marchează”
După trei meciuri pe teren propriu disputate la Oradea, „roș-albii” se mută la Sibiu: „Am avut rezultate cât de cât bune, dar ne afectează. Atmosfera de aici, de la Arad, e altceva față de Oradea, chiar dacă și acolo e un public foarte frumos. Și Oradea are mulți fani utiști, dar e clar, e altceva aici, altă atmosferă, e mult mai bine aici decât în alte părţi” a afirmat căpitanul arădenilor.
Horațiu Moldovan a devenit portarul titular al echipei naționale în ultima perioadă, după evoluțiile din tricoul Rapidului. Clujeanul a debutat în Superligă la UTA, dar a părăsit formația arădeană la începutul lui 2021, deoarece devenise a treia opțiune, după Iacob și Dragoș Balauru: „Mă bucur pentru Horațiu, a prins momentul. Când a venit la noi el venise de la Liga a II-a, eu eram într-un moment bun. Sunt momente diferite, el acum a profitat și mă bucur pentru asta, este un băiat inteligent. A profitat, a intrat în poarta echipei naționale și acum nu îl mai scoate nimeni. Mă bucur pentru asta, atunci a fost la început, când a fost la noi, acum e alt lucru” a spus portarul utist.
Lotul UTA-ei s-a schimbat aproape în totalitate la începutul acestui sezon, dar nivelul de omogenitate a crescut odată cu trecerea etapelor, lucru confirmat și de Iacob: „Stăm bine cu grupul, am demonstrat-o în meciuri că ne-am unit, ne înțelegem. Ne-am acomodat cu majoritatea care au venit primii și încet-încet îi băgăm și pe ceilalți care au venit mai târziu. Nu e mai ușor de gestionat vestiarul decât cel de anul trecut, e cam același lucru, tot la fel de mulți străini. Nu am învățat limbi noi, dar am învățat engleza mult mai bine decât o știam”
Meciul cu Oțelul va fi cel cu numărul 130 în tricoul „roș-alb” pentru experimentatul goalkeeper, în toate competițiile.
FOTO: UTA Arad