Președintele ARCD, Samuel Caba, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește  efectele Ordonanței de Urgență 90. După părerea acestuia, ordonanța limitează până la extincție investițiile culturale și și se constituie într-un un real pericol asupra democrației în România.

 

”Voi încerca să fiu cât se poate de explicit. Asistăm la asasinarea investițiilor culturale, pentru că actualul executiv crede că, astfel, va găsi banii necesari acoperirii găurilor bugetare apărute ca urmare a incompetenței acelorlași guvernanți. Și e doar începutul. E un precedent periculos, arătând disprețul acestor oameni față de regulile democratice, prin guvernarea aproape exclusiv cu ajutorul ordonanțelor de urgență, angajând răspunderea guvernului, fără a mai trece aceste hotărâri prin Parlamentul României. E un pericol pentru democrație, pe care societatea civilă îl observă și îl va sancționa.”

 

Samuel Caba a promis că va face toate diligențele necesare spre a face cunoscut acest abuz forurilor internaționale.

Recomandările redacției