Marius Göndör, inspectorul școlar general al IȘJ Arad, a făcut câteva precizări cu privire la filmulețul făcut public, joi 16 noiembrie 2023, cu privire la bătaia dată unei eleve.
„Am primit în jur de ora 23.00 filmulețul și l-am transmis pe grup la toți directorii de instituții pentru a identifica elevii. Am vorbit și cu polițistul care se ocupă de elevi, iar dimineață la prima oră am început din nou demersurile. Elevii care au participat erau în vacanță. O parte dintre ei au terminat clasa a VIII a și treceau la liceu. Regret faptul că în postare este denigrat numele unui liceu, deoarece doar o elevă învăța atunci acolo. Acum sunt trei, inclusiv fata bătută, care este colegă cu una dintre agresoare. Chiar în acest moment poliția este la clasa respectivă pentru a vorbi cu elevii. Sunt și de la alte licee. O fată este de la Industrie Alimentară”, a declarat Marius Göndör, inspectorul școlar general al IȘJ Arad.
Imaginile au fost făcute publice, joi 16 noiembrie 2023, iar astăzi, 17 noiembrie 2023, reprezentanții IPJ au declarat că s-au autosesizat.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, în seara zilei de 16 noiembrie a.c., Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Arad face următoarele precizări: În urma vizionării imaginilor, s-a stabilit că incidentul ar fi avut loc în vara anului 2022, într-o zonă din apropierea pasajului Grădiște, din municipiu. Din imagini, s-a stabilit identitatea persoanelor implicate în incident: mai multe eleve, de la două unități școlare din Arad, care la data săvârșirii faptei aveau 15, respectiv 16 ani. În acest sens, polițiștii municipiului Arad s-au sesizat din oficiu, cu privire săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Aceasta mai afirmcă că în acest moment, mai multe persoane sunt audiate „pentru stabilirea stării de fapt și a participației fiecăreia, în vederea luării de măsuri legale, urmând ca, funcție de rezultatul verificărilor, cercetările să fie extinse și cu privire la alte fapte. A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, cercetările urmând a fi continuate sub supravegherea unui procuror”.