A venit din afara sistemului politic, iar asta l-a ajutat să își impună firea sa practică în dauna vorbelor goale. Petriș era o comună frumoasă, dar visătoare, care avea nevoie de o mână forte, calculată și profesionistă. Așa că Ionel Berari s-a încadrat perfect în cadrul comunei Petriș. Și, culmea, latura culturală nu a avut de suferit, semn că matematica și spiritul practic merg mână în mână cu arta. Ionel Berari a găsit cheia potrivită de a regla pe portativ atât partea administrativă, cât și cea culturală.
– Sunteți la primul mandat de primar al comunei Petriș.
– Nu sunt doar la primul mandat, ci și la primul contact cu administrația și cu zona politică. Dar nu și la primul contact cu organizarea. Toată viața am lucrat cu oameni, am fost șef și am fost nevoit să fiu un bun organizator, să răspund pentru ce fac, având gestiune. Am ocupat funcția de inginer șef de district, în Silvicultură, un domeniu cu o problematică foarte diversă.
În momentul în care am ajuns primar, primul lucru a fost să văd ce avere are primăria.
– Defect profesional…
– Tot timpul am avut gestiune. Chiar dacă este legiferat, din păcate predarea –primirea mandatului nu se face printr-o procedură clară, scrisă și nici respectată.
Analizând „averea“ Primăriei, am constatat că foarte multe obiective, bunuri de inventar care teoretic aparțineau primăriei, nu le aveam cu documente. Și astfel am pornit o campanie constantă, pe care încă nu am finalizat-o, dar am ajuns la un procent foarte însemnat, de 90% să avem cu acte în regulă străzi, cămine culturale, dispensar, școli, drumuri agricole. Tot ceea ce înseamnă gestiunea sau inventarul primăriei.
– Să înțeleg că în anul 2020 Primăria din Petriș nu avea nici măcar CF? Nu mai vorbesc de școli, drumuri fie ele și agricole, dispensar sau cămine culturale… Cum putea funcționa o asemenea administrație, din moment ce ea era practic „în aer“?
– Majoritatea instituțiilor nu aveau CF-uri. Știam că sunt ale noastre, dar din punct de vedere legal nu puteam dovedi asta. A fost o activitate complexă, care a necesitat o investiție mare, atât din punct de vedere financiar, cât și ca timp, al nervilor și al alergăturii. Însă odată ce aceste lucruri au fost clarificate, ne-am permis să scriem proiectele ce au urmat.
– Nu a putut fi însă simplu ca o primărie să funcționeze fără acte.
– Să vă dau un exemplu. Am făcut recepția clădirii construite între 2010 – 2012 ca și grădiniță. Și am făcut recepția într-un an de zile, după multă alergătură, în 2021. Asta deoarece am avut nevoie să actualizăm cartea funciară pentru că după aceleași CF-uri funcționează și școlile și am reușit să depunem o activitate demarată în martie 2021. Am actualizat CF-urile și astfel am reușit să încheiem contracte, în baza unui proiect, prin Administrația Fondului de Mediu, privind îmbunătățirea performanțelor energetice la clădirile școlilor. Astfel, de o lună de zile am reușit să emitem autorizațiile de construire pentru aceste lucrări.
Lucrările constau în anveloparea, izolarea termică, montarea de panouri fotovoltaice, schimbarea sistemului de încălzire de la clasica centrală termică pe lemne la pompe de căldură, a celor două clădiri în care funcționează Școala Gimnazială Sabin Drăgoi. Proiectul la ambele clădiri a fost de aproape 3 milioane de lei, din Administrația Fondului de Mediu, din fonduri externe, nerambursabile.
– În ceea ce privește drumurile din comuna dumneavoastră?
– Am mai depus două proiecte pe Anghel Saligny, din care unul este declarat câștigător și s-a emis pe data de 9 noiembrie ordinul de începere a lucrărilor. Este un proiect major, istoric pentru Petriș, în valoare de peste 9 milioane de lei. Este vorba despre asfaltarea a 6,4 kilometri de drumuri din localitățile Corbești și Roșia Nouă.
Tot în această lună am semnat un proiect pe AFIR, prin GAL, prin care introducem un sistem de supraveghere video în comună.
Tot prin GAL am avut dotarea compartimentului Serviciu, prin care am cumpărat tocătoare în braț, deoarece la noi relieful este denivelat și este necesară tocarea vegetației și dincolo de marginea drumului în zone cu pantă.
– Am văzut că aveți un cămin cultural nou la Roșia.
– Sunt și proiecte pe care le-am realizat din bugetul local. Am renovat din temelie căminul cultural din Roșia Nouă, care în momentul de față chiar arată foarte bine. Un proiect de 130.000 de lei.
– Doar atât pentru un cămin cultural nou-nouț?
– Banii sunt foarte puțini. Asta se datorează faptului că lemnele sunt din pădurea noastră, a comunei și astfel am reușit să reducem prețurile simțitor. Materialul lemnos pentru acoperiș l-am asigurat din fonduri proprii. Întreaga construcție nu s-a ridicat poate nici la 20% din prețul pieței.
– În localitatea Seliște am văzut niște investiții uriașe.
– Am avut un alt proiect de asigurare a scurgerii apei pe Valea Domnească în localitatea Seliște. Era o zonă unde drumul trecea efectiv prin albia pârâului. Erau gospodării la care oamenii nu aveau acces. Nu se puteau deplasa cu mașina. Doamne ferește, dacă era nevoie de o urgență, accesul ambulanței sau al utilajelor de urgență era practic imposibil. Lucrarea este însă acum, într-adevăr, spectaculoasă.
Albia pârâului este betonată, sunt asigurate accese la toate gospodăriile. Am construit 12 poduri. Întregul proiect a costat 400.000 de lei, din bugetul local și cofinanțare din partea Consiliului Județean.
– Aveți investitori în comună?
– Aceasta este o problemă delicată pentru comuna noastră. Am încercat să facem niște pași în acest sens. Comuna noastră dispune de teren, suprafețe destul de mari nefolosite și avem pădure multă. Avem un proprietar mare, Forest Ambiomasc, care deține vreo 4.000 de hectare de pădure.
De asemenea, am reușit să închiriem un teren de 13 hectare pentru construirea unei balastiere. Asta ne-a adus la bugetul local, doar prin închirierea terenului, 200.000 de lei anual. Sunt bani consistenți pentru bugetul nostru local.
O altă sursă de venit pentru comuna noastră, eu fiind de meserie: am eficientizat activitatea și relația cu Ocolul Silvic. Avem 438 de hectare de pădure. Fiind înscriși la subvenția APIA, doar de aici luăm 80.000 de lei.
Lucrurile se mișcă și spre atragerea investitorilor.
– Cum stați cu impozitele și taxele?
– Într-o socoteală simplă, 41% din cât s-a încasat impozite și taxe în 2022 a reprezentat doar factura la ENEL. Iluminatul public reprezintă 95% din factura ce o plătim la ENEL. Vă dați că dacă nu am avea și alte surse de venit, dacă ar fi să ne bazăm doar pe impozite și taxe, am fi practic în moarte clinică.
– Colaborarea dintre Primăria Petriș și Societatea Castel Salbek a adus la Petriș nume mari ale culturii mondiale.
– În vară, mai precis în luna august, trei cântăreți de operă de talie internațională au susținut cursuri de măiestrie vocală la Petriș. Este vorba de evenimentul Salbek Opera Masterclass, activitate inițiată de Asociația Castel Salbek, care a presupus organizarea unor clase de măiestrie cu studenți din țară și de peste hotare.
Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva au pregătit 22 de tineri din întreaga lume, care au participat, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care s–a desfăşurat pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș.
Cursurile s-au desfășurat în căminele culturale din satele Ilteu, Petriș și Roșia Nouă. Un eveniment care a înscris Petrișul pe harta marilor evenimente culturale internaționale.
Un alt eveniment de anvergură a avut loc la Petriș, chiar săptămâna trecută. Serile camerale Salbek – Vioara lui Enescu la sate, în cadrul căruia interpreții Gabriel Croitoru și Simina Croitoru au cântat pe viori care au aparținut marelui compozitor George Enescu.
– Stații de încărcare pentru mașini electrice?
– În luna mai 2022 a fost depus spre finanțare prin PNRR proiectul ,,Elaborare, actualizare în format digital Plan Urbanistic General al comunei Petriș, județul Arad” în valoare de 689.178,00 lei având ca obiect actualizarea P.U.G.-ului comunei Petriș și construirea a două stații de încărcare pentru mașini electrice. În urma evaluării și acest proiect a fost selectat pentru finanțare, contractul de finanțare fiind semnat.
– Dacă tot vorbim de tehnica viitorului, am văzut că sunt la modă panourile fotovoltaice.
– Avem un proiect de instalare a panourilor fotovoltaice pe un câmp de
30 de arii. Nu este o suprafață mare, dar ar acoperi consumul pe comună. Ar acoperi iluminatul public, care reprezintă 94% din factura de curent.
– În ceea ce privește sănătatea?
– Am realizat dotarea cabinetului medical cu aparatură și mobilier. Instalația electrică a fost schimbată și s-au efectuat o serie de modernizări la terasă, a băilor, a cabinetelor etc.
– Am observat că aveți o capelă mortuară nouă la Petriș.
– Am susținut activitatea preotului din Petriș, care a construit o capelă mortuară în curtea Bisericii. De asemenea, la Ilteu vom avea o capelă până la finele anului.
– Vă mulțumim!