În singurul amical disputat în această perioadă de întrerupere a campionatului, UTA a învins-o pe CSC Dumbrăvița cu 3-1 pe terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic.

După o primă repriză fără goluri, în care arădenii au irosit câteva ocazii, prin Stahl, Cooper și Marku, oaspeții au reușit să deschidă scorul în minutul 55. Paul Mercioiu, fotbalist împrumutat chiar de la UTA, a marcat plasat, din poziție centrală, după ce mingea i-a venit perfect de la un adversar. „Roș-albii” au reacționat imediat după golul primit și au reușit să puncteze de două ori în doar trei minute. Mai întâi, Marcelo Freitas a transformat o lovitură de la 11 metri obținută de Luckassen, iar imediat după reluarea jocului, arădenii au ajuns din nou în careul advers și olandezul i-a pasat excelent conaționalului Kyvon Leidsman, care a punctat cu un șut din apropiere. În fine, Kevin Luckassen a înscris și el în minutul 86, cu o lovitură de cap după un corner executat de Micovschi, stabilind scorul final.

Meciul de astăzi a reprezentat și revenirea pe gazon la prima echipă a celor doi fotbaliști care au avut probleme cardiace în vară, Ahmet Ekmekci și Stefanos Stroungis.

„Suntem fericiți că am reușit să câștigăm, chiar dacă a fost terenul destul de greu, pentru că vremea ușor-ușor începe să ne pună probleme. A fost un joc amical, un meci de pregătire, sperăm să mergem încrezători la CFR, să obținem punct sau puncte. Au fost foarte multe lucruri pozitive, ne bucurăm că am reușit să dăm trei goluri, mă bucur pentru Ahmet (n.a. Ekmekci) că a jucat bine, mă bucur pentru David, mă bucur pentru Kevin că a reușit să marcheze. A revenit şi Stefanos (n.a. Stroungis), ne bucurăm cu toţii pentru el. Vucenovic şi Ofosu au avut probleme medicale, pe Conte l-am menajat, la fel ca și pe Diogo (n.a. Rodrigues). Nu am riscat nici cu Marcelo, de aia l-am și scos mai repede. Sperăm ca la ora meciului să nu fie niciun fel de probleme. A fost destul de apăsătoare atmosfera în primele zile după meciul cu Oțelul, dar ușor-ușor, sper ca băieții să fi înțeles dușul rece pe care l-am trăit la acel meci. Sperăm să facem un meci bun la CFR” a declarat antrenorul secund al UTA-ei, Sorin Rădoi.

Formații: 

UTA: Kucher (85 L. Roșu) – Capușă (46 Roganovic), Benga (46 Stolnik), Markov (70 Stroungis), Marku (46 A. David) – Stahl (46 Micovschi), Holst (46 Freitas, 70 Ekmekci), Carp, Dumitrașcu – Leidsman, Cooper (46 Luckassen). Antrenor: Mircea Rednic

Dumbrăvița: P. Toroc (65 Trifon) – Sofran (31 Plokhotnyuk, 65 Țieranu), Moțiu (50 Gîsă), Salhi (65 Gladun), Ghinescu (65 Lalic) – Ristin (22 Mercioiu, 65 Zurbagiu) – B. Nortey (65 Amariei), Olaru (65 Zaluschi), Cibi (65 A. Toroc), Martinov (65 Tănase) – Tismonar (65 Paulevici). Antrenor: Cosmin Stan

Arbitri: Darius Leah – Alina Mihoc, Nicoleta Șușcă

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției