Israelul şi Hamas au convenit asupra unui armistiţiu de patru zile, în urma căruia gruparea palestiniană ar urma să elibereze zeci de ostatici luaţi pe 7 octombrie, au anunţat ambele părţi, potrivit presei internaţionale.
Potrivit Reuters, Guvernul israelian şi Hamas au convenit, miercuri, asupra unei pauze de patru zile a luptelor pentru a permite eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul a 150 de palestinieni încarceraţi în Israel, precum şi intrarea ajutorului umanitar în enclava asediată.
Oficiali din Qatar, care a mediat negocierile, precum şi din SUA, Israel şi Hamas au afirmat de câteva zile că un acord este iminent. Se crede că Hamas deţine peste 200 de ostatici, luaţi atunci când luptătorii săi au năvălit în Israel la 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane, potrivit unui bilanţ israelian.
O declaraţie a biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu a precizat că 50 de femei şi copii vor fi eliberaţi pe parcursul a patru zile, timp în care va exista o pauză în lupte.
Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberaţi, pauza va fi prelungită cu încă o zi, a precizat acesta, fără a menţiona eliberarea prizonierilor palestinieni în schimb.
„Guvernul Israelului s-a angajat să îi întoarcă acasă pe toţi ostaticii. În această seară, acesta a aprobat acordul propus ca o primă etapă pentru atingerea acestui obiectiv”, se arată în declaraţie, publicată după ore de deliberări care au fost închise presei, transmite News.ro.
Și Israelul va elibera 150 de ostatici palestinieni, ținuți în închisori.
Hamas a declarat că cei 50 de ostatici vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de femei şi copii palestinieni care sunt deţinuţi în închisorile israeliene. Acordul de armistiţiu va permite, de asemenea, intrarea în Gaza a sute de camioane cu ajutoare umanitare, medicale şi de combustibil, a precizat Hamas.
Acordul este primul armistiţiu dintr-un război în care bombardamentele israeliene au distrus zone întinse din Gaza, condusă de Hamas, au ucis 13.300 de civili în această mică enclavă dens populată şi au lăsat aproximativ două treimi din cei 2,3 milioane de locuitori fără adăpost, potrivit autorităţilor din Gaza.
Presa israeliană, inclusiv Channel 12 News, a declarat că prima eliberare a ostaticilor este aşteptată joi. Punerea în aplicare a acordului trebuie să aştepte 24 de ore pentru a le da cetăţenilor israelieni şansa de a cere Curţii Supreme să blocheze eliberarea prizonierilor palestinieni, potrivit rapoartelor.
Până în prezent, Hamas a eliberat doar patru prizonieri: cetăţenii americani Judith Raanan, 59 de ani, şi fiica ei, Natalie Raanan, 17 ani, la 20 octombrie, invocând „motive umanitare”, şi femeile israeliene Nurit Cooper, 79 de ani, şi Yocheved Lifshitz, 85 de ani, la 23 octombrie.
Aripa armată a grupării militante palestiniene Jihadul Islamic, care a participat la raidul din 7 octombrie împreună cu Hamas, a declarat, marţi seara târziu, că unul dintre ostaticii israelieni pe care îi deţinea de la atacurile din 7 octombrie asupra Israelului a murit.
„Ne-am exprimat anterior dorinţa de a o elibera din motive umanitare, dar inamicul a tras de timp şi acest lucru a dus la moartea ei”, au declarat Brigăzile Al Quds pe canalul de Telegram.
Sursa Observator.ro