Viceprimarul Ilie Cheșa ne dă asigurări că trecerea la nivel de cale ferată de pe strada Șiriei nu se va desființa. Acesta a avut o discuție cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a dat asigurări  că acel drum nu se va închide, iar circulația se va desfășura normal și după finalizarea pasajului de pe Centura Aradului.

”Rămâne cum am stabilit, trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Șiriei NU SE DESFIINȚEAZĂ ‼️

Am avut astăzi o nouă discuție cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cu privire la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în Municipiul Arad dinspre localitatea Șiria. Domnul Grindeanu m-a asigurat încă o dată că acel drum nu se va închide, iar circulația se va desfășura normal și după finalizarea pasajului de pe Centura Aradului.

În zilele următoare, vom primi și confirmarea oficială, în scris, că această problemă este rezolvată și vom putea să ne canalizăm energiile spre alte probleme stringente din municipiul Arad”, precizează viceprimarul Aradului Ilie Cheșa.

Recomandările redacției