Încă o familie trece prin clipe grele. Este vorba despre cea a lui Alin Buga, cumnatul lui Samuel Bolojan, tânărul mor în accidentul petrecut între Lipova și Ususău.
Alin Buga este în comă în urma tragicului accident.
„Să ne rugăm pentru Alin, are 6 copii! Domnul poate face o minune! În urma accidentului de ieri in care fratele prezbiter Samuel Bolojan la vârsta de 30 de ani a murit, a rămas o soție si 5 copilași orfani! In mașina se afla si cumnatul lui care si conducea mașina. Alin Buga de 31 de ani care prezenta semne vitale, a fost preluat de către echipajul medical și transportat la spital cu elicopterul SMURD.
Să ne rugăm să facă Domnul o minune, este în comă. Îi scade tensiunea și crește. Are 6 copii. Cel mai mare are 8 ani, iar cea mica 4 luni. Sunt din Ususău. Să ne rugăm pentru această familie greu încercată: Alin și Ana Buga!”, spun cei de la biserica de care aparțin.
Miercuri, pe DJ 682, între Lipova și Ususău, a avut loc un grav accident de circulație, cu două victime încarcerate. La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Secției Bârzava cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de intervenție. De asemenea a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad și elicopterul SMURD.