Chiar în ziua de 1 decembrie, polițiștii Secției Rurală 8 Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, persoane necunoscute ar fi efectuat lucrări la burlanele unui imobil din localitate. După efectuarea lucrărilor, cei în cauză ar fi obținut, în mod nejustificat, 6.000 de lei.
După câteva ore, polițiștii posturilor de poliție Vărădia de Mureș și Bata au identificat patru bărbați, din Arad, cu vârste între 22 și 33 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că aceiași 4 bărbați, folosind aceeași metodă, prin care au promis repararea sistemului de scurgere a apei pluviale de pe casă, în perioada 23-24 noiembrie a.c., ar fi înșelat o altă persoană, din localitatea Julița, obținând astfel suma de 8.000 de euro.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penal sub aspectul săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul fiind recuperat și returnat persoanelor vătămate.
Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor în cauză.
Pe această cale, recomandăm tuturor arădenilor să evite achiziționarea de servicii de la persoane neautorizate, care promit lucrări de excepție la prețuri mici, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre indivizi care profită de buna credință a cetățenilor.
Dacă aveți cunoștință despre asemenea situații, sau ați fost victima unor asemenea persoane, scrieți-ne pe adresa de email cabinet@ar.politiaromana.ro, trimiteți o petiție pe adresa https://ar.politiaromana.ro/ro/contact sau sunați la S.N.U.A.U. 112.