Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, propune un pariu riscant: construirea unui nou pasaj rutier peste calea ferată Arad-Timișoara, pe șoseaua de centură realizată de Consiliul Județean Arad, într-un an și jumătate, în condițiile în care un alt pasaj este nefinalizat de 14 ani de către statul român!

Pariul este riscant tocmai fiindcă arădenii așteaptă de foarte mulți ani ca autoritățile de la București să finalizeze, în sfârșit, cel de-al doilea pasaj peste centura Aradului. Acum, președintele Consiliului Județean pune în discuție construirea unui al treilea pasaj, care va trece peste calea ferată Arad-Timișoara și va dirija traficul, prin nord-estul județului, către noul pod peste Mureș, construit de Consiliul Județean între Fântânele și Vladimirescu.

„Vreau să demonstrăm că se poate! Avem un constructor puternic, PORR, avem finanțare, nu este niciun motiv pentru care să nu reușim. Știu că arădenii s-au săturat de subiectul pasajului neterminat, de aceea mi-am propus să construim unul, noi, Consiliul Județean, și să demonstrăm că administrația locală este mai eficientă decât cea națională. Despre asta vorbesc de atâția ani, ăsta este efectul descentralizării, lucrări de calitate mai bună și mai rapide. Noi am demonstrat asta, deja, și la drumurile județene pe care Consiliul Județean le-a modernizat sau le-a construit de la zero. Trebuie să subliniez și relația bună pe care o avem cu Ministerul Transporturilor și cu CNAIR pe marile proiecte ale Consiliului Județean, o relație care dă rezultate vizibile”, a declarat Iustin Cionca.

În această lună încep lucrările la fundația pasajului nou, al treilea peste șoseaua de centură, cel construit de Consiliul Județean. Aceste lucrări presupun realizarea coloanelor forate.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea de la zero a centurii de nord-est a județului Arad a fost dat de Consiliul Județean în data de 9 octombrie. Progresul general al lucrărilor este de 14,6% pe acest șantier, după o perioadă de două luni de zile. Termenul de execuție este de 18 luni.

Recomandările redacției