ANM ne spune cum va fi vremea în perioada 22 – 24 decembrie.
În zona montantă înaltă (în general la peste 1500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă
troienită.
COD GALBEN DE VÂNT, VISCOL ÎN TRANSILVANIA, MARAMUREȘ, NORDUL MOLDOVEI‼️
22 decembrie, ora 12 – 24 decembrie, ora 10
Începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24
decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara.
La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se
va reduce semnificativ.
Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Ninsori slabe în Banat, Crișana și Moldova
Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi și în Moldova, în Crișana și în
Banat
Evitați deplasările la drum, mai ales pe drumurile montane din vest, centru și nord, transmite Administratia Nationala de Meteorologie RA.