372,6 milioane lei! Asta este valoarea celui mai mare contract de construire de drum județean semnat de Consiliul Județean Arad! Președintele Iustin Cionca a semnat joi contractul. Astfel, se asigură finanțarea prin Programul Operațional Infrastructură Mare a șoselei de centură Arad-Fântânele-Vladimirescu, șosea care cuprinde un pod nou peste Mureș, la Vladimirescu, și un nou pasaj rutier peste calea ferată Arad-Timișoara, care va devia traficul auto direct pe inelul de centură al municipiului, evitând barierele.

„Mulțumesc Ministerului Transporturilor și CNAIR pentru că, prin semnarea contractului, finanțarea șoselei de centură este asigurată 100% din fonduri europene (până acum finanţarea greva bugetul de stat, acum toate cheltuielile sunt decontate din fonduri europene). Este un moment important pentru Arad, fiindcă nu există niciun obstacol, de niciun fel, pentru finalizarea acestui proiect. Eu sper ca la sfârșitul anului viitor să se poată deja circula pe noul drum, iar asta va însemna că municipiul Arad va fi în totalitate înconjurat de un inel de centură”, a declarat Iustin Cionca.

Drumul Arad-Fântânele-Vladimirescu va fi predat, după finalizarea sa de către Consiliul Județean, către CNAIR, și va intra în categoria drumurilor naționale. Precizăm faptul că aici deja se lucrează, sunt în construcție pilonii podului, iar constructorul a amenajat traseul noului drum. Având în vedere că temperatura permite, se muncește și în această perioadă pe șantier.

Proiectul Arad-Fântânele-Vladimirescu nu va deține pentru mult timp recordul: urmează să intre în lucru și drumul expres Arad-Oradea, a cărui valoare este estimată la peste 2,2 miliarde de euro.

Recomandările redacției