În această lună a avut loc, la Pitești, în sala Școlii Gimnaziale nr. 4 „Traian”, prima ediție a Campionatului Național de Baschet în Fotoliu Rulant, iar la start s-a prezentat și formația arădeană Temerarii.
În faza grupelor, echipa din orașul nostru a câștigat ambele meciuri: 42-16, cu Motivation Ilfov și 38-33 cu Ralph Brașov, echipa ce avea să câștige titlul. În semifinală, Temerarii au dat peste formația Comunitar Sibiu, care s-a impus cu 46-29, iar în finala mică arădenii au fost învinși de Salvia 2000 Cluj, cu 51-18.
Așadar, Temerarii au trebuit să se mulțumească cu locul 4 național, iar în această seară au cules aplauzele spectatorilor care au asistat la meciul dintre FCC UAV Arad și CSM Târgu Mureș. La pauza meciului, susținătorii „galben-albastrelor” au făcut cunoștință cu Ionel Curteanu, Ionuț Grosu, Constantin Bracon, Raluca Herbei, Andreea Anton, Camelia Dijmărescu și cu antrenoarea Mădălina Nicolai.