Ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, când mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc acasă alături de familie, fapt pentru care la nivelul Poliției de Frontieră Oradea au fost dispuse măsuri suplimentare, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.

Poliția de Frontieră Oradea a suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere , astfel încât, peste 495 polițiști de frontieră vor desfășura zilnic,la nivelul I.T.P.F Oradea, misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat a României.

Dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

La graniţa cu Ungaria formalităţile de frontieră se derulează în comun cu autorităţile din statele vecine, sens în care reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu omologii unguri, pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului (suplimentarea arterelor şi a personalului aferent).

În acest moment punctul cel mai solicitat este Nădlac II,urmat de Borș II unde înregistrăm timpi de așteptare specifici acestei perioade aglomerate, însă lucrăm la capacitatea maximă astfel încât toți cetățenii să tranziteze frontiera și să ajungă la destinație într-un timp cât mai scurt posibil.

Recomandări

Pentru perioada următoare sunt estimate creşteri ale valorilor de trafic, sens în care recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional.

Reamintim ca la graniţa cu Ungaria sunt deschise 12 puncte de trecere  în regim internaţional după cum urmează:

  • pe raza județului Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu și P.T.F. Vărşand,
  • pe raza județului Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borș, P.T.F. Borș II, P.T.F. Valea lui Mihai și P.T.F. Săcuieni,
  • pe raza județului Satu Mare: P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni,
  • pe raza județului Timiș: P.T.F. Cenad.

De asemenea, recomandăm participanţilor la trafic să se informeze correct, complet și doar din surse oficiale cu privire la condiţiile de călătorie din statele de destinaţie şi din cele tranzitate şi să pregătească din timp documentele de călătorie.

Informaţii privind situaţia traficului prin punctele de trecere se regăsesc pe  aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.

Recomandările redacției