Polițiștii din Vinga au fost sesizați, la data de 21 decembrie a.c., despre faptul că, dintr-un imobil din Vinga, locuit doar în anumite perioade ale anului, ar fi fost sustrase mai multe bunuri.
Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada august-decembrie a.c., trei tineri din Vinga, cu vârste între 18-22 de ani, prin forțarea și escaladarea geamului, ar fi pătruns de mai multe ori în imobil, de unde ar fi sustras sustras două cabluri electrice de tip prelungitor, două sticle cu alcool, un casetofon, lenjerii de pat, obiecte de veselă, o butelie, două perechi de pantofi tip sport, o lampă de veghe și un televizor. Prin acesta fapte, a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 7.000 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca, după documentarea activității infracționale a celor trei tineri, cercetările să fie extinse și cu privire la alte fapte, dacă se impune.