Secțiile de copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sunt pline de pacienți, marea majoritate dintre ei cu afecțiuni respiratorii de sezon.

Secția Clinică Pediatrie I funcționează cu 14 paturi dintre care șapte sunt libere, în urma externărilor din această dimineață.

În Secția Clinică Pediatrie II și în Compartimentul Boli Infecțioase Copii cu 42 de paturi, respectiv 20  vor rămâne astăzi doar câte două paturi libere, în urma externărilor.

„Suntem la capacitate maximă în secțiile de copii unde predomină afecțiunile respiratorii de sezon. Medicii încearcă să evite supraaglomerarea prin externarea copiilor cu forme ușoare de boală, care pot fi tratați la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie însă, spre exemplu, azi dimineață erau 49 de copii internați pe 42 de paturi, la Pediatrie II. Sfătuim părinții să se prezinte cu copiii, inițial la medicul de familie, care va stabili dacă este necesară prezentarea la spital sau dacă pot fi monitorizați la domiciliu”, a explicat dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Afecțiunile sezoniere  de căi respiratorii superioare apar, de obicei, în perioada rece, octombrie – martie și pot fi virale (virozele sezoniere și gripele) sau bacteriene (bronșite, pneumonii și  bronșiolite – mai des întâlnite la copii).

Cauzele frecvente pentru apariția acestor afecțiuni sunt: diferențele mari de temperatură – de la o zi la alta, expunerea la frig, îmbrăcămintea neadecvată sezonului rece, consumul de lichide reci.

Afecțiunile virale – virozele sezoniere și gripele – sunt contagioase, calea de transmitere fiind aerogenă  și constă, ca simptomatologie, în: rinoree (nas umed) sau nas înfundat, cefalee (durere de cap), curbătură musculară (durere musculară), disfagie (durere la înghițire), disfonie (răgușeală), astenie, fatigabilitate și uneori croșet febril.

Recomandările redacției