Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un autoturism condus de un român, doi cetăţeni din Bangladesh, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 28.12.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea un autoturism înmatriculat în România și se deplasa pe ruta România-Austria.
În urma controlului amănunțit efectuat mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, pe bancheta din spatele autoturismului, respectiv în portbagaj, doi cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, în vârstă de 33, respectiv 36 de ani, intrați legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.