Alocațiile de stat pentru copii se măresc în anul 2024 cu 13,8%, cât a fost rata inflației în anul 2022, anunțată la începutul anului trecut de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit legii 61/1993.
Acest lucru înseamnă că alocația pentru luna ianuarie 2024, virată beneficiarilor în februarie prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială (AJPIS), va fi de 292 de lei, față de circa 255, pentru copiii și tinerii cu vârste între 2 și 18 ani.
Secretarul de stat Cristian Vasilcoiu, din Ministerul Muncii, a confirmat aceste sume pentru capital.ro.
Mai exact, creșterea ar urma să fie de 36 de lei pentru copiii și tinerii cu vârsta de 2 – 18 ani. Pot beneficia de alocație și elevii care au împlinit 18 ani, până la finalizarea ciclului liceal / de învățământ profesional, dar nu și după ce împlinesc 26 de ani.
Copiii care au vârsta de până în 2 ani vor primi o alocație de 719 lei, după o majorare de 88 de lei. Banii sunt primiți și de copiii și adolescenții până în 18 ani care au dizabilități, conform legii 61/1993, care stă la baza acestor majorări automate în funcție de inflație.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, prevede articolul 3, alineatul 2 din Legea nr 61 din 1993.
Amintim că în anul 2023 alocațiile au crescut față de sumele din 2022 cu 5,1%, atât cât a fost rata medie a inflației pentru anul 2021, ajungând de la circa 242 de lei la 255 de lei.
Indemnizația de creștere a copilului, mărită în martie
Și indemnizația de creștere a copilului plus alte opt forme de ajutor social se vor mări în 2024, de la 1 martie, cu un procent egal cu rata inflației din anul 2023, încă neanunțată de Institutul Național de Statistică, de obicei afișată de INS după data de 15 ianuarie a anului.
În 2023, indemnizația de creștere a copilului a crescut de la 1 martie, după ce indicele social de referință (ISR), care stă la baza calculului acestui drept financiar, s-a mărit de la 525,5 lei la 598 de lei, cu 13,8%, atât cât este rata medie a inflației în 2022, indice definitiv și anunțat de Institutul Național de Statistică (INS) la începutul lui 2023.
De creșteri sunt vizate și indemnizația de șomaj, ajutorul social, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, și ele calculate tot pe baza indicelui social de referință (ISR). ISR se actualizează din oficiu la data de 1 martie a fiecărui an cu rata medie a inflației din anul trecut, dacă aceasta a fost pozitivă, potrivit legii nr. 225 din 26 iulie 2021.
Sursa capital.ro.