În după-amiaza zilei de 1 ianuarie 2024, un bărbat de 31 de ani, din Buteni, pe fondul consumului de alcool, a intrat fără drept și a refuzat să părăsească imobilul unui bărbat din aceeași localitate, pe care l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au întocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe, din cercetări reieșind că cel în cauză, în dimineața aceleiași zile, în jurul ore 4:00, ar fi spart geamul aceluiași imobil, unde ar fi pătruns tot fără drept, fiind întocmit un dosar penal pentru distrugere și violare de domiciliu.

În baza probatoriului administrat, bărbatul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.

Recomandările redacției