Cinci pacienți cu vârsta cuprinsă între 7 și 60 de ani au fost confirmați cu virusul gripal de tip A, în urma analizelor efectuate la Institutul Cantacuzino, iar alți 16 pacienți sunt internați cu suspiciune de infecție cu virusul gripal.
Medicii epidemiologi sfătuiesc cetățenii să urmeze câteva reguli simple, care ne pot feri de îmbolnăvire – ,,Virusul gripal se răspândește, cel mai bine, pe perioada iernii, atunci când temperatorile nu depășesc 10 grade Celsius. Pe cât posibil, în această perioadă, este indicat să evităm zonele aglomerate. De asemenea, nu strănutați și nu tușiți în palme deoarece așa se transmit germenii. Dacă aveți simptome specifice prezentați-vă imediat la medicul de familie pentru prescrierea unei scheme terapeutice adecvate. Este foarte important să ne spălăm regulat pe mâini, aceasta fiind una dintre cele mai eficiente metode în prevenirea răspândirii virusului. Vaccinarea în cazul persoanelor din categoriile de risc – femei însărcinate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sau cele care urmează tratamente care afectează imunitatea – este foarte importantă, fiind cea mai bună metodă de a preveni îmbolnăvirea”, a explicat dr. Lenuța Timiș, medic primar epidemiolog, șef SPIAAM, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
Simptomele gripei apar brusc și sunt caracterizate prin: febră sau stare febrilă, dureri în gât, tuse seacă, dureri de cap, corporale sau musculare, oboseală, vărsături, diaree. Simptomele pot diferi de la o persoană la alta și în funcție de patologia asociată.