La sfârșitul săptămânii trecute, pe tronsonul de autostradă A1, între nodul rutier Margina (jud. Timiș) și PTF Nădlac 2, s-au înregistrat valori de trafic foarte mari, cauzate de sfârșitul sărbătorilor de iarnă și întoarcerea românilor în străinătate.

Astfel, în zona de ieșire din țară au fost coloane cu lungimea de peste 5 kilometri. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere și păstrarea disciplinei în trafic, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Nădlac-Deva și-au adaptat dispozitivele pentru a putea asigura prezența în zona de responsabilitate.

În cadrul activităților, au fost sancționați acei conducători auto care au dat dovadă de indisciplină în trafic, fiind aplicate 195 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 56.400 de lei.

Dintre acestea, 76 au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, 27 pentru circulație/oprire nejustificată pe banda de urgență, 25 pentru nerespectarea timpilor de conducere, în cazul șoferilor vehiculelor destinate transportului de pasageri și marfă, iar celelalte pentru alte abateri.

Au fost reținute 73 de permise de conducere, dintre care 36 pentru nerespectarea regimului legal de viteză (12 pentru depășirea cu 70 km./h. și 24 pentru depășirea cu 50 km./h.), 26 pentru circulație nejustificată pe banda de urgență, iar celelalte pentru alte abateri. Activitățile s-au desfășurat împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii orașului Nădlac.

Recomandările redacției