UTA a intrat luni în semi-cantonamentul pe plan local, iar mâine va disputa primul meci amical al săptămânii, contra divizionarei secunde maghiare FC Ajka. Acesta va începe la 14:00 (ora României) și se va desfășura pe terenul sintetic al bazei sportive Mako Arena, la 70 de kilometri de Arad.
Partida de pregătire ar fi o bună oportunitate pentru Mircea Rednic să vadă la lucru jucătorii aflați în probe, printre care se numără Răzvan Trif, fundașul cu 100 de partide în Superligă pentru Gaz Metan Mediaș și CS Mioveni, dar și un tânăr mijlocaș care a trecut prin academiile celor mai importante cluburi din fotbalul european.
Este vorba despre David Vraciu, fotbalist în vârstă de 21 de ani, care în prima parte a sezonului a aparținut de Petrolul Ploiești, unde a jucat însă doar 9 minute, în victoria din Cupa României cu Progresul Pecica (2-1). Născut la Bacău pe 29 iunie 2002, Vraciu a fost la academia FCSB-ului până la vârsta de șapte ani, când a trecut la FC Barcelona. A petrecut un singur sezon la formația catalană, după care a plecat la marea rivală Real Madrid, unde s-a format timp de șase ani. Mai apoi, a evoluat la academia Valenciei, iar în 2018 a trecut la Almeria, unde a jucat la echipa U19 și la formația secundă, înainte să semneze cu Petrolul în septembrie 2023. Vraciu a reprezentat România la nivel U16 și U17.
În fine, al doilea amical al săptămânii pentru „roș-albi” va avea loc sâmbătă, tot de la ora 14:00, când echipa lui Mircea Rednic va juca împotriva celor de la Honved Budapesta, la baza academiei fostei campioane a Ungariei.
FOTO: FC Petrolul