Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu aproximativ 44 tone de deșeuri.

Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Borș II și Nădlac II au efectuat în acest weekend, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de trei cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, îmbrăcăminte second-hand, de la diferite societăți comerciale din Germania pentru  firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 43.440 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

Recomandările redacției