După doar 23 de etape din actuala stagiune a Superligii, UTA a ajuns la 27 de puncte, exact cât a strâns în întreg sezonul regulat precedent. Arădenii au atins această bornă astăzi, după victoria cu 2-1 împotriva lui Sepsi. Elevii lui Mircea Rednic au controlat în mare parte partida și au condus cu 2-0 după reușitele semnate de Omondi și Rodrigues, golul de 3-0 al lui Fabry fiind anulat corect pentru un offside la Luckassen. Totuși, „roș-albii” au avut emoții pe final, după ce Ștefănescu a redus din diferență, Kucher fiind nevoit să intervină în mai multe rânduri pentru a proteja avantajul minim.
La final, antrenorul UTA-ei a vorbit despre succesul obținut: „Sunt fericit! Am revenit acasă, s-a văzut, ne lipsea aportul publicului, suporterii au fost fantastici, au susținut echipa și în momentele grele, iar băieții au dat randament. Am zis de la început că noi am suferit în perioada asta, din toate punctele de vedere. Am jucat cu o echipă bună și au fost momente în care ne-am creat multe situații pe contraatac, unde știam că o să-i surprindem. Am zis de la început că au probleme în apărare în momentul în care sunt spații. Păcat că ultima pasă n-a fost cea mai bună. Am avut și ocazii 3 contra 2 și 2 contra 1, dar ne-am grăbit, le-am tratat superficial. A fost 2-0, 3-0 la un moment dat și am mai pățit așa cu Craiova (n.a. golul de 3-0 a fost anulat de VAR datorită unui offside). Dar băieții s-au prezentat foarte bine, atitudinea a fost foarte bună, cu entuziasm. Am avut prezență și în careul advers, am avut multe dueluri, iar la ocaziile avute am fi meritat să câștigăm mai clar. Dar, una peste alta, sunt trei puncte cu o echipă în formă, a doua după FCSB ca formă și lot. Cunoșteam maniera de joc a lui Storck, căci și la Mouscron a făcut la fel, s-a bazat mereu pe disciplină tactică. Are și experiență, dar am câștigat eu azi. Mă bucur că am revenit acasă și e o zi mai specială. Și tristă și cu bucurie, căci noi am reușit să luăm trei puncte, care sunt foarte importante, ca să ne îndepărtăm cât mai rapid de locul din baraj”
Arbitrii din camera VAR au avut mult de lucru astăzi, fiind nevoiți să întoarcă trei decizii foarte importante luate pe teren de „centralul” Florin Andrei. Mai întâi, arbitrii video au anulat golul UTA-ei pentru un offside la Luckassen, apoi, Andrei a acordat penalty pentru un presupus fault comis de Căpușă asupra lui Debeljuh, însă după ce a revăzut faza i-a acordat croatului galben pentru simulare, iar a treia fază a fost penalty-ul acordat lui Sepsi pentru hențul comis în careu de Conte, pe care „centralul” nu l-a observat inițial. „Nu am ce să comentez de arbitraj, nu a fost un meci simplu nici pentru ei. Au fost multe dueluri, agresivitate la limită. Toată lumea a observat, se fac greșeli, ați văzut și etapa asta și cealaltă, e greu și pentru cei de la VAR și pentru cei din teren. În general, jocul e făcut și pe greșeli, cine greșește, pierde” a afirmat Mircea Rednic.
După acest succes, arădenii au urcat pe locul 12 în clasament și au ieșit din zona locurilor de baraj. Ocupanta ultimului loc de play-off, chiar adversara de azi a utiștilor, Sepsi, are 33 de puncte.
FOTO: captură UTA Arad