Mai mult de două treimi dintre români consideră că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită. Peste jumătate cred că vor avea un nivel de trai mai prost decât în 2023. Ce spun despre evoluţia economieiMai mult de două treimi dintre români consideră că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită, peste 40% cred că economia va avea o evoluţie negativă şi peste jumătate spun că în 2024 vor avea un nivel de trai mai prost decât în 2023, relevă un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Aproape 20% dintre cei chestionaţi cred într-o evoluţie pozitivă a economiei în următoarea perioadă, procentul fiind în creştere faţă de septembrie 2023, când era 15,6%. În ce privește direcția țării 24,8% dintre români cred că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 69,7% sunt pesimişti în legătură cu viitorul ţării. 5,5% reprezintă procentul non-răspunsurilor.

În ianuarie 2024, 19,9% dintre români consideră că economia ţării va avea în următoarea perioadă o evoluţie pozitivă (faţă de 15,6% în septembrie 2023), 43,9% dintre respondenţi sunt de părere că economia României va avea în următoarea perioadă o evoluţie negativă (comparativ cu 43,6% dintre respondenţi în septembrie 2023), 31,8% consideră că economia va stagna (faţă de 32,5% în septembrie 2023).  Procentul non-răspunsurilor este de 4,4% (faţă de 8,3% în septembrie 2023). ”Deşi se observă o uşoară creştere a procentului celor care cred că economia va avea o evoluţie pozitivă în perioada următoare, comparativ cu septembrie 2023, posibil pe fondul unui optimism contextual specific începutului de an, majoritatea românilor este în continuare de părere că economia va avea o evoluţie negativă sau va stagna, iar două treimi cred în continuare că lucrurile în România merg într-o direcţie greşită. Puţin peste o treime dintre români crede că în 2024 nivelul propriu de trai va fi mai bun decât în 2023, în timp ce puţin peste jumătate cred că nivelul de trai va fi mai prost anul acesta comparativ cu anul trecut”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 16 – 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției