Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat din Somalia care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un document de identitate belgian care aparţinea altei persoane.

În data de 29.01.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat cu un pașaport biometric eliberat de autoritățile din Belgia.

Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Somalia, are 42 de ani şi a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de staturmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției