La data de 31.01.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară pe raza municipiului Timișoara, în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare în scop terorist, prevăzută de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada 2022-2024, un făptuitor a transmis sau a determinat mai mulți tineri (inclusiv minori), să transmită mesaje de amenințare, pe adresele de poștă electronică ale unor instituții publice, prin care anunțau amplasarea în locații de pe raza capitalei a unor dispozitive explozive care vor fi detonate.

Acțiunea s-a realizat cu suportul Serviciului Român de Informații și sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Recomandările redacției