Stare de asediu în capitala Uniunii Europene, unde au fost prezenţi astăzi 27 de preşedinţi şi premieri. Peste 1.000 de fermieri au blocat străzile din Bruxelles şi au incendiat baloţi de paie în faţa Parlamentului European. Protestatarii au primit două răspunsuri total opuse. Politicienii le-au promis că vor lua măsuri ca să le satisfacă revendicările, în timp ce jandarmii trăgeau în ei cu gaz lacrimogen şi tunuri cu apă.

 

Scenele de război urban au avut loc în faţa Parlamentul European din Bruxelles, când 1.300 de fermieri au ridicat o perdea de fum şi foc acolo, au aruncat cu ouă în clădire şi au deşertat pe trotuare tone de dejecţii aduse de la fermele de animale.

Parlamentul European a fost înconjurat de baricade de sârmă ghimpată şi păzit de sute de jandarmi. Forţele de ordine au folosit tunurile cu apă ca să îi ţină la distanţă pe protestatari. O statuie aflată în faţa Parlamentului European a fost doborâtă şi incendiată.

 

Protestele fermierilor au cuprins toată Europa

Fermierii din Belgia au aceleaşi nemulţumiri ca şi cei din România, Spania şi Italia. Sunt obligaţi să lase necultivată o suprafaţă de 4% din terenul lor, ca să se poată regenera pământul. În plus, acordurile de liber schimb cu America de Sud le taie şi mai mult din piaţa de desfacere. Europarlamentarii au trecut pe lângă protestatarii furioşi şi au filmat din birouri momentele în care manifestanţii au aruncat cu ouă.

 

Deputatul român Vlad Gheorghe spune că toţi angajaţii instituţiilor europene au fost avertizaţi de la prima oră să fie atenţi. „Protestul fermierilor a făcut ca doar unul dintre cele patru puncte de acces ale Parlamentului European să fie deschis astăzi. Cum te apropiai de clădire simţeai fumul şi auzeai zgomotul petardelor. Ni s-a solicitat să nu ne oprim, să nu stăm să filmăm şi să intrăm cât mai repede în clădire din raţiuni de securitate”, a declarat Vlad Gheorghe, europarlamentar român.

 

Preşedintele Klaus Iohannis spune că liderii europeni au găsit soluţii, chiar dacă summitul care i-a adunat vorbea despre invazia rusă din Ucraina. „Acum este primul an când nu se dau derogări şi fermierii simt aceste lucruri. Am găsit câteva chestiuni care pot fi rezolvate destul de uşor pentru a veni în sprijinul fermierilor”, a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României. Mobilizarea continuă şi în Franţa. Fermierii de acolo protestează în 50 de zone, inclusiv în marile oraşe Toulouse, Rennes şi Lyon. Alte proteste au avut loc în Portugalia, unde au fost blocate două puncte de trecere a frontierei în Spania, şi în Italia.

sursa Observator.ro

Recomandările redacției