Pompierii militari ai Secției Bârzava intervin în aceste momente cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Odvoș.
De asemenea, pentru optimizarea misiunilor de răspuns, din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a mai fost alocată o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent prin ardere generalizată la nivelul întregii construcții. În interiorul casei a fost identificată o victimă, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare și la nivelul feței, fiind conștient.
În aceste momente, victima este evaluată de către echipajul medical.

Incendiul a fost localizat, pompierii militari arădeni acționează în aceste momente pentru stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative.

Intervenția este în dinamică.

UPDATE: Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad a declarat:

Incediul a fost lichidat. În urma flăcăilor au fost afectați aproximativ 100 mp acoperiș și 2 camere ale casei.

În urma evaluării medicale, victima a fost transportată la spital de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Recomandările redacției