Clubul Rapid a oficializat astăzi transferul arădeanului Cătălin Vulturar de la Lecce. Din câte se pare, formaţia giuleşteană a plătit 700.000 de euro în schimbul internaţionalului de tineret, deşi în zilele trecute s-a vorbit de doar 400.000 de euro. În orice caz, UTA va primi 15% din sumă, procent pe care și l-a păstrat în momentul transferului lui Vulturar în Italia. Arădeanul a semnat un contract până în 2028 și va purta tricoul cu numărul 18 la Rapid.
Tânărul mijlocaş a sosit ieri la Bucureşti şi a oferit primele declaraţii legate de transferul la formaţia din capitală, una dintre cele mai mari rivale ale UTA-ei: „Mă bucur foarte mult că am această oportunitate şi vin la Rapid cu gândul de a face performanţă şi de a câştiga cât mai multe trofee. Sincer, eu nu ştiu altă echipă interesată în afară de Rapid. Dânşii s-au convins şi le mulţumesc foarte mult. Da, a fost greu să las Italia, pentru că am legat multe prietenii, dar este următorul pas făcut în cariera mea şi le mulţumesc. Cred că am avut multe de învăţat în aceşti trei ani şi jumătate. Cel mai mult m-am dezvoltat pe parte tactică, dar şi pe plan personal, pentru că acolo voiau să fim oameni, în primul rând, apoi fotbalişti. Colegii de la Lecce erau supăraţi, dar fericiţi pentru mine. Mi-au transmis mult succes. Eu am semnat cu Rapid. Îmi doresc să fac pași mici, să-mi fac treaba la Rapid şi să avem performanţe excelente. Da, suntem aproape acolo şi cred că ne jucăm cărţile pentru campionat. După mine, fanii Rapidului sunt cei mai frumoşi din ţară. Rămâne să învăţ imnul Rapidului”
Inițial, Mircea Rednic și l-ar fi dorit pe Vulturar sub formă de împrumut, însă afirmaţiile făcute ieri seară de fotbalistul arădean i-au schimbat părerea: „La declarațiile pe care le-a făcut, nu că nu mai vreau eu, nu mai vor suporterii. Ăștia sunt copii fără minte, dar ar trebui să fie ajutați și un pic sfătuiți de impresar. Nu ai voie să spui așa ceva. În primul rând, noi l-am vrut, impresarul lui ni i-a propus și pe Vulturar și pe Dumiter si nu s-a făcut. Acum văd că cei de la Rapid l-au cumpărat și era vorba de un împrumut, dar eu chiar nu mi-l doresc în situația de față. Plus că am făcut deja două transferuri, am luat doi jucători pe post, deci în momentul de față nu mă interesează. Să stea acolo, să învețe imnul Rapidului. O să aibă concurență, nu cred că antrenorul și l-a dorit, nu l-a dorit. Vulturar e un jucător bun, dar acolo e concurența mare la mijlocul terenului și avea mai multe șanse aici să joace. Dacă el a ales și a făcut declarațiile pe care le-a făcut, e clar, nu mai am nevoie de el”
Crescut de UTA, Vulturar a devenit în 2018 cel mai tânăr debutant în primele două ligi, când regretatul Ionuț Popa l-a introdus pe teren într-un meci cu Farul Constanța la vârsta de 14 ani și 9 luni. În 2020, mijlocașul s-a transferat la Lecce, unde a evoluat doar la nivel de juniori, cucerind titlul în sezonul trecut de Primavera 1, din postura de căpitan al echipei.
FOTO: FC Rapid 1923 (facebook)