Elevii de clasa a VIII-a vor susţine astăzi proba la Limba română din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Marţi, aceştia vor susţine proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor participa, miercuri, la proba de Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 23 februarie.
Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore. Simularea are ca scop familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale. Comunicarea rezultatelor se va face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor. Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an. Notele la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.
Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.
Sursa edupedu.ro
Astăzi are loc proba de limba română a simulării Evaluării Naționale pentru elevii din clasa a opta. Ministrul Educației. Ligia Deca, spune că, pentru prima dată, lucrările vor fi corectate digital.
Elevii de clasa a VIII-a vor susţine, luni, proba la Limba română din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.