La data de 07.02.2024 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În fapt, inculpatul C.D., în noaptea de 16.01.2024, în jurul orelor 00:30, a pătruns în camera imobilului cu nr. 586 din loc. Chier, jud. Arad, domiciliul victimei D.M., în vârstă de 88 ani, și i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii în zona corpului și a capului, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia.

Având în vedere vârsta înaintată a victimei, aceasta a fost pusă la pământ, criminalul continuând să-i aplice lovituri și după ce aceasta era în imposibilitate de a se ridica de jos. Criminalul și-a abandonat în final, victima pe pardoseala imobilului la temperaturi joase.

În urma loviturilor, Dehelean Moisă a suferit leziuni traumatice multiple la nivelul extremității cefalice, toracelui și ambelor membre superioare, precum și fracturi costale bilateral, care au cauzat (indirect) insuficiență multiplă de organ consecutiv unei stări septice, ce a determinat ulterior decesul victimei la data de 20.01.2024.

Recomandările redacției