Încetinirea adoptării vehiculelor electrice pe baterii este un fapt recunoscut, atât de companiile auto tradiţionale, cât şi de investitori, deoarece consumatorii se plâng de preţurile ridicate şi de numărul insuficient de staţii de încărcare, arată o analiză în domeniu.”După ce acţiunile Tesla au scăzut cu peste 20% în ultima lună din cauza îngrijorărilor legate de profitabilitate, companiile tradiţionale din domeniul auto reduc unele investiţii în producţia de maşini electrice, aşteptând ca cererea să crească din nou”, susţine analistul Bogdan Maioreanu.Conform sursei citate, în România, vânzările de autovehicule electrice au crescut cu 32,1% în 2023, iar cele de maşini hibride cu aproape 30%. Există însă o categorie în care EV şi cele hibride au reprezentat aproape 80% din totalul înmatriculărilor în 2023 – cea a autobuzelor. Din cele 600 înmatriculate, 474 au aparţinut categoriilor de mai sus.

„Luna decembrie a anului trecut a venit însă cu o surpriză negativă pe piaţa vehiculelor electrice. Vânzările de noi maşini electrice cu baterii au scăzut pentru prima dată din aprilie 2020, coborând cu 16,9%, la 160.700 de unităţi. În ciuda acestui fapt, volumul global pentru întregul an 2023 a depăşit 1,5 milioane de unităţi, reflectând o creştere substanţială de 37% faţă de 2022″, susţine autorul analizei, Potrivit cercetării, maşinile pe benzină deţin 35,3% din piaţă, iar cota de piaţă a maşinilor electrice cu baterii a ajuns la 14,6% în 2023, depăşind maşinile Diesel (13,6%). (sursa: Agerpres)

 

Recomandările redacției