UTA s-a despărțit de opt jucători până acum în această iarnă, dar mai există alți patru pe care Mircea Rednic nu mai contează. Este vorba despre Herald Marku, fotbalist exclus de mai multă vreme de pe lista LPF, Reagy Ofosu, Godberg Cooper și Albert Stahl.

Tehnicianul a abordat astăzi subiectul în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani: „Cu Cooper, Ofosu, ca și cu ceilalți jucători care au plecat, eu cred că m-am comportat corect înainte de a începe pregătirea în acest an. I-am chemat și le-am spus care e situația reală, că vor fi șanse mici ca ei să joace și că mi-aș dori ca ei să încerce să-și găsească undeva unde să joace. Nu să stea aici, doar să stea și să ia salariul. Unii au înțeles și chiar au plecat cu salariu la zi și ăsta e un lucru bun, nu mai e cum s-a întâmplat anul trecut și mai sunt câțiva jucători care încă ne pun probleme. Eu am fost corect, Cooper are o ofertă și cred că astăzi se va decide. Marku a avut și el o propunere de la o echipă care vrea să promoveze, dar el a zis că el nu merge în Liga a II-a din România. Sunt echipe care și-i doresc și acum, dar totul depinde de ei. Le-am explicat că sunt obligat în unele momente, când eu trebuie să îmi pregătesc echipa și să formez lotul care va aborda jocul oficial, să îi pun deoparte. Așa că vor face antrenamente separate, bazate pe o pregătire fizică foarte bună, pentru ca în momentul când pleacă de aici, să fie top din punct de vedere fizic. Am avut o discuție și cu Stahl, au avut și cei din conducere și i-am spus și lui că ar fi bine să-și caute o echipă unde să joace, pentru că aici nu s-a impus ca titular. E un băiat extraordinar și sufletist, dar eu îl judec nu în funcție de cum este la antrenamente, ci de cum este la joc. Nu mă deranjează, e român, e arădean, deci chiar nu mă deranjează, nu are un contract mare. Doar că mă pune în situația în care să nu-l iau în lot și nu e o situație plăcută nici pentru mine. Am vorbit cu el, acum depinde de el și de impresarul său”

Cătălin Carp, Denis Dumitrașcu, Stefanos Stroungis, Aleksandar Vucenovic, Kyvon Leidsman, Fredrik Holst, Marko Roganovic și Ivaylo Markov sunt jucătorii de care UTA s-a despărțit în ultimele luni, iar juniorul Ahmet Ekmekci a părăsit și el formația „roș-albă” în această iarnă, fiind împrumutat în Liga a II-a, la CSC Dumbrăvița.

FOTO: captură UTA Arad

Recomandările redacției