Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea unui bărbat de 54 de ani din Timișoara, cercetat pentru pornografie infantilă și viol săvârșit asupra unei fete de 16 ani. Individul a abordat minora pe internet, i-a oferit băutură, după care a dus-o în apartamentul său unde a violat-o, filmând scenele cu telefonul mobil. Ulterior bărbatul a amenințat fata că va distribui mateerialul pornografic dacă aceasta va refuza să întrețină cu el raporturi sexuale. Fata a trăit în teroare fiind urmărită în permanență de bărbat.
Din materialul probator administrat a rezultat că în luna iulie 2023, inculpatul (54 de ani) a abordat în spațiul public o victima minoră (16 ani), pe care a determinat-o să consume băuturi alcoolice, după care profitând de starea în care se afla a transportat-o la domiciliul său și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale, pe care le-a înregistrat și stocat în telefonul mobil personal.
În perioada următoare, a constrâns victima să dea curs cererilor sale repetate de a întreține în continuare raporturi și relații sexuale amenințând-o că în caz contrar va distribui materialul pornografic către membrii familiei și colegii minorei. De asemenea, a continuat să filmeze cu telefonul mobil relațiile intime și să o supravegheze zilnic pe minoră din proximitatea unității școlare menținând-o astfel într-o permanentă stare de temere.
În luna ianuarie 2024, persoana vătămată a refuzat să continue relația cu inculpatul, situație în care acesta a distribuit, prin intermediul unei aplicații instalată pe telefonul mobil, imagini cu caracter sexual explicit către persoane din familia victimei și colegi ai acesteia.
În cursul zilei de ieri, inculpatul a fost depistat și imobilizat în imediata apropiere a unității de învățământ unde este școlarizată victima minoră.
A fost pus în aplicare un mandat de percheziție la domiciliul acestuia, fiind identificate și ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, precum și alte mijloace de probă.
La data de 13.02.2024, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.