În acest sfârșit de săptămână (16.02 – 18.02.2024), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 94 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității și a bunurilor acestora.
Majoritatea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 83 solicitări. Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 9 incendii, precum și în alte 2 situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Din totalul celor 9 incendii, 3 au fost înregistrate la vegetație uscată și mărăciniș în localitățile Sebiș, Aldești și Arad, în urma acestora fiind afectate aproximativ 16 hectare de teren. Celelalte 6 intervenții au fost la case sau anexe gospodărești în localitățile Mărăuș, Arad, Variașu Mic, Târnova și Nădab. Din nefericire, în urma intervențiilor din Arad și Mărăuș, două persoane au fost surprinse de flăcări, fiind găsite carbonizate în locuințe.
Vă reamintim că o mare parte din incendiile care se produc în sezonul rece la gospodării sunt cauzate de utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate, respectiv de utilizarea mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative în perioada sezonului rece, vă recomandăm să respectați o serie de măsuri de prevenire a incendiilor: verificați cu grijă sobele, canalele și coșurile de evacuare a fumului pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere; curățați coșurile de funinginea depusă si întrețineți-le prin zugrăvire pentru a observa si repara eventualele fisuri apărute; amplasați sobele la distanțe sigure de materiale combustibile și evitați așezarea acestora direct pe parchet, podele laminate sau alte materiale combustibile; montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă metalică; nu introduceți în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsați ușa de la focar deschisă și nu supraîncălziți sobele; evitați suprasolicitarea conductorilor prin utilizarea simultană pe aceeași priză a mai multor aparate cu consum electric mare; nu utilizați instalații electrice defecte; nu lăsați copiii nesupravegheați când aveți în funcțiune aparate electrice sau electrocasnice, sobe, afumători etc.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență
https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.