Cele mai mari companii din sectorul tehnologic din lume, supranumite ”Cei şapte magnifici”, deţin o putere financiară mai mare decât aproape oricare altă ţară majoră din lume, potrivit noilor cercetări ale Deutsche Bank, citate de CNBC. Creşterea fulgerătoare a profiturilor şi a capitalizărilor de piaţă ale marilor companii de tehnologie din SUA, ”Cei Şapte magnifici”, respectiv Apple, Amazon, Alphabet, Meta, Microsoft, Nvidia şi Tesla, este mai mare decât ale tuturor companiilor listate în aproape toate ţările G20, a spus banca într-o notă de cercetare. Dintre ţările G20, cu excepţia SUA, doar China şi Japonia (şi cea din urmă, la limită) au profituri mai mari atunci când este vorba despre companiile lor listate combinate. Analiştii Deutsche Bank au subliniat că doar capitalizarea bursieră combinată a Magnificent 7 ar face din aceasta a doua cea mai mare bursă de valori din lume, dublă faţă de cea a Japoniei, aflată pe locul patru.Microsoft şi Apple, în mod individual, au valori de piaţă similare cu cea a tuturor companiilor listate combinate din Franţa, Arabia Saudită şi Regatul Unit, au adăugat ei.Cu toate acestea, acest nivel de concentrare i-a determinat pe unii analişti să-şi exprime îngrijorarea cu privire la riscurile aferente pe piaţa de valori din SUA şi cea globală. Jim Reid, şeful departamentului de economie globală şi cercetare tematică al Deutsche Bank, a avertizat într-o notă ulterioară, săptămâna trecută, că bursa americană ”rivalează cu situaţia anilor 2000 şi 1929 în ceea ce priveşte faptul că este cea mai concentrată din istorie”.Deutsche a analizat traiectoriile tuturor celor 36 de companii care s-au aflat în topul celor mai valoroase cinci companii din indicele S&P 500 de la mijlocul anilor 1960. (sursa:news.ro)
Actualitate 66
Studenții iau atitudine împotriva lui Călin Georgescu și ies în stradă (foto)
citește mai mult »