Florin Pârvu declara înainte de meciul UTA – Petrolul că are mare încredere în faptul că echipa sa va pleca cu puncte de la Arad. Până la urmă, nu a fost așa, arădenii s-au impus cu 1-0 după reușita lui Freitas și calificarea în play-off a devenit o misiune foarte dificilă pentru „lupii galbeni”, care vor întâlni Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi în ultimele trei etape.
La finalul partidei, tehnicianul a considerat că echipa sa ar fi meritat să se impună: „Vin din vestiar, băieții sunt supărați, nu știu ce să zic, de rezultat sunt foarte dezamăgit, dar nu și de joc. S-a demonstrat că Petrolul joacă fotbal, a fost cel mai consistent joc pe care l-am făcut, am mai făcut și altele, am câștigat la Craiova sau unde nimeni nu se aștepta. A contat mult acel gol primit, le spun să fim atenți la fazele fixe, etapa trecută am luat gol din fază fixă, săptămâna asta am spus concentrare maximă până la finalul fazei, sunt supărat pentru că era, practic, ultima fază, nu trebuia să luăm golul ăla, dacă era 0-0 la pauză, ne puteam gândi clar să câștigăm, Am intrat bine în repriza a doua, am avut consistență, ocazii clare, dueluri câștigate, meci bun din partea noastră, dar fără să fructificăm pe tabela de marcaj. Eu cred că echipa care merita să se impună și să câștige e Petrolul la cum s-a jucat. Dar așa e în fotbal, ei au dat un gol din fază fixă și apoi a existat o singură echipă pe teren. Echipa a arătat foarte bine astăzi, a lipsit doar golul, finalizarea, acolo trebuia să fim atenți și exacți, asta a fost cheia jocului”
Eșecul suferit astăzi a fost primul pentru Pârvu împotriva UTA-ei din postura de tehnician, după o victorie (1-0 în martie 2023) și o remiză (0-0 în octombrie 2023).
FOTO: captură Digi Sport