Vladimir Putin ameninţă Statele Unite şi Europa cu un atac nuclear dacă vor trimite soldaţi să lupte împotriva armatei sale în Ucraina.

Avertismentul a fost rostit în discursul despre starea naţiunii pe care îl ţine în plenul Parlamentului, un moment urmărit cu îngrijorare de întreaga lume. Liderul de la Kremlin s-a adresat ruşilor în plină campanie electorala pentru alegerile prezidenţiale, scrutin la care s-a asigurat că nu are rival.

Vladimir Putin şi-a început discursul anunţând public că majoritatea ruşilor susţin războiul pe care l-a declanşat în Ucraina.

Liderul de la Kremlin spune că armata rusă a câştigat o experienţă de luptă colosală pe frontul din ţara vecină. A trecut apoi la ameninţări la adresa Occidentului. Spune că Rusia va folosi armele nucleare, dacă statele NATO îşi vor trimite militarii să lupte în Ucraina, aşa cum sugera preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

 

„Au agreat trimiterea trupelor NATO în Ucraina, dar noi cu toții știm soarta celor care au trimis trupe pe teritoriile noastre. Ei trebuie să înțeleagă că și noi avem arme, sunt conștienți de asta, și noi avem arme care pot viza teritoriile lor. Și acum inventează și sperie toată lumea că totul este real și că există un pericol de conflict nuclear, care înseamnă distrugerea omenirii. Ei cumva nu înțeleg gravitatea situației?” a spus Putin.

 

A continuat apoi prin a acuza Statele Unite şi aliaţii săi de terorism internaţional pentru că vor distrugerea Rusiei. „Trebuie să neutralizăm amenințările la granița cu Europa, în contextul extinderii NATO spre Est, după ce Finlanda și Suedia au aderat la NATO. Acum fără nicio reținere anunță ca Rusia ar putea ataca Europa. Dar noi toți înțelegem ca ceea ce spun ei e o aberație.Tot ei în același timp urmăresc țintirea unor teritorii ale noastre” a mai spus Putin.

 

Putin a mai declarat că Rusia nu va permite nimănui să se amestece în afacerile sale interne şi a reluat acuzaţia conform căreia Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior. Liderul de la Kremlin a mai susţinut că „o majoritate clară a populaţiei” ruse sprijină decizia sa luată acum doi ani de a trimite sute de mii de militari în Ucraina. El le-a mulţumit cetăţenilor şi companiilor pentru sprijinul lor faţă de conflict şi a ţinut un moment de reculegere în timpul discursului pentru militarii căzuţi în luptă.

„Nu Rusia a fost cea care a început războiul în Donbas (regiune din estul Ucrainei, ocupată parţial de Rusia – n.r.), dar noi vom face totul pentru a-l încheia, pentru a elimina nazismul şi a îndeplini obiectivele operaţiunii militare speciale” din Ucraina, a declarat Putin în discursul rostit în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus.

 

„Când Patria îşi apără suveranitatea şi securitatea, protejează vieţile compatrioţilor noştri în Donbas şi Novorossia (nume dat sudului ucrainean de Imperiul Rus în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în contextul războaielor ruso-turce – n.r.), rolul decisiv în această luptă dreaptă aparţine cetăţenilor ruşi, unităţii lor, dăruirii pentru ţara lor natală şi responsabilităţii pentru destinul acesteia”, a decretat şeful statului rus. „Aceste calităţi au fost manifestate clar şi fără echivoc chiar de la începutul operaţiunii militare speciale”, a adăugat el.

 

Forţele nucleare strategice, într-o stare de deplină pregătire

„Forţele nucleare strategice sunt într-o stare de deplină pregătire pentru utilizare garantată”, a avertizat Putin. Şeful statului rus a mai declarat că sistemul antiaerian hipersonic nu numai că a fost pus în funcţiune, „dar este şi folosit cu eficienţă ridicată pentru a atinge ţinte deosebit de importante în cursul operaţiunii militare speciale” din Ucraina, aşa cum numeşte Rusia invazia pe care a lansat-o împotriva ţării vecine la 24 februarie 2022.

 

În discursul său, Putin a anunţat că Rusia a folosit sisteme avansate de armament, inclusiv rachete hipersonice Zircon, şi că deţine în mod ferm avantajul militar în Ucraina. „Unităţile noastre menţin în mod ferm iniţiativa. Avansează ferm într-o serie de zone şi eliberează tot mai multe teritorii”, a afirmat Putin, care a evidenţiat experienţa de luptă obţinută de trupele Moscovei în cei mai bine de doi ani de război.

 

„Complexul hipersonic de pe mare Zircon a fost deja folosit în luptă. Unităţile hipersonice cu rază de acţiune intercontinentală Avangard (şi) sistemele laser Peresvet sunt în serviciu de luptă. Testele rachetei de croazieră cu rază nelimitată Burevestnik sunt în curs de finalizare. Şi vehiculul subacvatic fără pilot Poseidon… Primele rachete balistice grele Sarmat produse în serie au fost livrate trupelor”, a detaliat preşedintele rus.

 

Putin avertizează NATO că consecinţele trimiterii de trupe în Ucraina vor fi tragice

„Occidentul a provocat conflictul din Ucraina, din Orientul Mijlociu, în alte regiuni din lume, şi continuă să mintă, uneori fără ruşine, spunând că Rusia intenţionează vezi Doamne să atace Europa”, a spus Putin. El a avertizat totodată NATO că consecinţele unei desfăşurări de trupe aliate în Ucraina vor fi „tragice” şi a calificat drept „aberaţii” acuzaţiile potrivit cărora Moscova s-ar pregăti să atace Europa.

 

„Au început să vorbească despre posibilitatea de a trimite în Ucraina contingente militare ale NATO, dar să ne reamintim soarta acelora care, la vremea lor, au trimis trupe pe teritoriul ţării noastre. Însă acum consecinţele pentru potenţialii intervenţionişti vor fi mult mai tragice” decât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial deoarece Rusia are în prezent arme care pot lovi ţinte aflate pe teritoriul inamicului, a insistat şeful statului rus. „Ei cred că (războiul) e ca în desenele animate”, a adăugat Putin.

 

Putin a transmis Occidentului să-şi amintească de soarta lui Hitler şi a lui Napoleon.

Vizibil furios, Putin, în vârstă de 71 de ani, le-a sugerat politicienilor occidentali să-şi amintească de soarta celor care – precum liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler, şi Napoleon Bonaparte al Franţei – au invadat ţara în trecut fără sorţi de izbândă.

 

Ţările occidentale „trebuie să priceapă că şi noi avem arme capabile să atingă ţinte pe teritoriul vostru”, a avertizat Putin. „Tot ceea ce inventează ei acum, cu ce sperie lumea, toate acestea constituie o ameninţare reală a unui conflict cu utilizarea armelor nucleare, ceea ce înseamnă distrugerea civilizaţiei. Oare ei chiar nu înţeleg acest lucru?”, a spus el.

 

Totodată, şeful statului rus a apreciat că Rusia va trebui să-şi consolideze districtul militar vest, acum că Suedia şi Finlanda au aderat la NATO. Finlanda are o graniţă terestră lungă cu nord-vestul Rusiei, aminteşte Reuters.

 

Putin spune că Rusia este pregătită de dialog cu SUA cu privire la stabilitatea strategică

Putin a mai afirmat că Moscova este pregătită pentru dialog cu SUA cu privire la stabilitatea strategică, dar a respins orice fel de încercare de a obliga Rusia să participe la negocieri. „Recent, au existat din ce în ce mai multe acuzaţii nefondate împotriva Rusiei, de exemplu că se presupune că vom desfăşura arme nucleare în spaţiu. O astfel de insinuare, care nu este altceva decât o insinuare, este un truc pentru a ne atrage în negocieri în propriile lor condiţii, care sunt favorabile numai Statelor Unite”, a afirmat şeful statului rus.

 

„Prin urmare, avem toate motivele să credem că declaraţiile autorităţilor americane de astăzi despre presupusul lor interes în negocierile cu noi pe probleme de stabilitate strategică sunt demagogie… În ajunul alegerilor prezidenţiale din SUA, vor pur şi simplu să le arate cetăţenilor şi tuturor celorlalţi că încă conduc lumea”, a mai spus Putin.

Sursa Observator.ro

Recomandările redacției