În conformitate cu prevederile articolului 11 din Ordonanţa nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, avizul de angajare pentru lucrători sezonieri se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată determinată, pentru a presta o activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor. În cuprinsul avizului de angajare pentru lucrători sezonieri se menţionează durata preconizată a contractului individual de muncă.
În perioada 1 ianuarie – 29 februarie, din totalul de 8.499 de avize de angajare emise, 59 au fost pentru lucrătorii sezonieri.
Condiţiile speciale pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători sezonieri sunt următoarele:
angajatorul intenţionează să încadreze în muncă un străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată determinată, pentru a presta o activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor;
străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplineşte condiţiile de pregătire profesională, experienţă în activitate sau autorizare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă.