Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Episcopia Bihor au depistat, zece cetăţeni din Nepal, Sri Lanka, Pakistan, și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în semiremorca unui vagon tip platformă al unui tren de marfă.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Episcopia Bihor, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui tren de marfă care circula pe ruta România-Germania și care avea în componență vagoane tip platformă pe care transporta semiremorci pentru automarfare.

În urma verificării, au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă al unei semiremorci, zece persoane, cetățeni străini, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, Sri Lanka, Pakistan, și Afganistan, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani, intrați legal în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției