Peste 146.000 de elevi din ultimul an de liceu vor participa la simularea examenului de Bacalaureat 2024 de luni, 4 martie, începând cu proba de limba și literatura română, transmite Ministerul Educației (ME) într-un comunicat de presă sâmbătă dimineață.

Peste 1.320 de școli vor fi centre de examinare, potrivit sursei citate.

Simularea examenului național de Bacalaureat 2024 începe luni, 4 martie, cu proba la Limba și literatura română, continuă marți, 5 martie, cu proba la alegere în funcție de profil – Matematică sau Istorie și, miercuri, 6 martie, cu proba la alegere a profilului și specializării – fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie. Pe 7 martie este proba de limba maternă pentru elevii care aparțin minorităților naționale, prevede calendarul oficial al simulării.

 

Pentru elevii din 14 județe din țară care au fost în vacanță în această săptămână, adică din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea, zilele de simulare coincid cu primele zile din modulul 4 de cursuri, la revenirea din vacanța de schi.

 

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat, conform procedurii Ministerului Educației. Accesul este permis în sală elevilor până la ora 08:30.

 

Potrivit comunicatului de la Ministerul Educației (ME), „rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens”.

 

Notele nu se trec de regulă în catalog, „însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog”, conform informării ME.

 

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei.

Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15.00, pe pagina web dedicată, precizează sursa citată.

 

Mai multe conținuturi de la disciplinele de Bacalaureat, printre care 5 autori la limba română, au fost exceptate la aceste simulări din programele integrale pentru examenele din vară

Lucrările elevilor, corectate digitalizat. Rezultatele vin la peste o săptămână de la proba la alegere.

Recomandările redacției