Căpitanul UTA-ei, Florin Iacob, nu a avut foarte mult de lucru în meciul de pe „Arcul de Triumf” cu Dinamo, pierdut de utiști cu 0-1. Portarul arădenilor a intervenit la două dintre cele trei șuturi pe poartă ale gazdelor, iar la cel de-al treilea, reușita portughezului Gregorio, nu a avut nicio șansă, deoarece balonul a fost deviat de coechipierul său din defensivă, Ibrahima Conte. Din nefericire pentru utiști, nici goalkeeperul lui Dinamo, Golubovic, nu a fost nevoit să intervină prea des, deoarece și ocaziile la poarta sa au fost puține.

Iacob a vorbit la final despre eșecul suferit de arădeni: „Ne-au dat un gol norocos iar în a doua repriză eu pur și simplu am stat, nici n-au ajuns la poartă. Ăsta este fotbalul, se joacă pe goluri, nu pe ocazii. Nu se pune problema de lipsă de curaj, poate am intrat așa, puțin timorați, cam mult respect pentru ei, așa mi s-a părut și lucrul ăsta s-a văzut și pe tabelă în prima repriză. În a doua nici n-au ajuns la poartă, la pauză ne-am mai îmbărbătat unul pe altul și am ieșit altfel. Nu trebuie schimbat nimic, am avut meciuri foarte bune până acum, am demonstrat că putem să ne batem de la egal la egal cu orice echipă. Trebuie să ne antrenăm, să fim cum am fost până acum, muncitori, cu dăruire și vor veni și rezultatele. Obiectivul nostru în play out sunt locurile 7-8”

Căpitanul utiștilor a evoluat în 27 de partide în sezonul regulat din Superligă, absentând doar la primele trei meciuri din 2024 din cauza unei accidentări.

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției