După plecarea lui Godberg Cooper de la Arad, UTA a rămas cu doar două variante pentru postul de număr 9, Kevin Luckassen și Alexandru Tudorie. Olandezul a fost titular în aproape toate partidele după ce a semnat cu „roș-albii” în octombrie, iar pe finalul sezonului regulat a jucat aproape toate minutele, deoarece Tudorie a suferit o ruptură fibrilară în meciul cu Rapid de la București (1-4).

Arădenii s-ar fi calificat în play-off cu o victorie pe terenul lui Dinamo, însă au fost învinși cu 1-0 în capitală și vor evolua, din nou, doar în play-out. Totuși, situația este foarte diferită de cea din sezonul trecut, când UTA a început a doua fază a sezonului pe loc direct retrogradabil și s-a salvat doar la baraj. „A fost dificil pentru noi în prima repriză, pentru că Dinamo a putut să joace în zona de mijloc, dar în partea a doua nici măcar nu s-au apropiat de poarta noastră. Am fi avut nevoie de un gol ca să intrăm în meci, dar nu am reușit să înscriem. Vom vorbi astăzi despre cum am jucat în sezonul regulat și ne vom stabili obiectivele pentru următoarele meciuri. Având în vedere situația actuală, cred că o clasare pe primul loc ar reprezenta un play-out bun pentru noi” a afirmat Luckassen.

În prima rundă din play-out, „roș-albii” o vor întâlni luni, de la ora 17:30, pe FC Voluntari: „Ultima dată când am jucat împotriva lor am câștigat, dar va fi un meci mai greu pentru că acum suntem în play-out și s-au redus punctele. Au și schimbat antrenorul, așadar mă aștept să fie un meci mai dificil decât precedentul. Jucăm acasă, așadar suntem favoriți, dar trebuie să fim concentrați pe evoluția noastră, să ne îmbunătățim jocul pentru a învinge” a declarat olandezul.

Atacantul a înscris trei goluri și a oferit două pase decisive în cele 17 partide jucate în tricoul UTA-ei: „Nu sunt satisfăcut cu cifrele de până acum, poate asta e și una dintre problemele mele, tot timpul îmi doresc mai mult, pentru că știu că pot juca mai bine. Ca echipă, sunt satisfăcut cu ce am realizat, pentru că anul acesta este mult mai bun decât precedentul. Dar din punct de vedere individual, știu că pot mai mult și sper să demonstrez acest lucru în cele nouă meciuri din play-out”

Luckassen a disputat 18 partide în play-out în cariera sa, pentru Politehnica Iași și Sepsi, în care a avut cifre bune: șapte reușite și patru assist-uri.

Recomandările redacției