UTA a ratat accesul în play-off în ultima etapă a sezonului regulat, fiind învinsă cu 1-0 la București de Dinamo. Arădenii sunt nevoiți să treacă repede peste eșecul suferit în capitală, deoarece încep parcursul din play-out, unde în ciuda clasării bune, nu își permit să facă pași greșiți.
„Roș-albii” debutează în a doua fază a campionatului cu un meci pe teren propriu împotriva lui FC Voluntari, care se va disputa luni, de la ora 17:30. Mircea Rednic a anticipat duelul cu formația ilfoveană, care l-a numit recent pe Florin Pârvu pe banca tehnică, după despărțirea de Nicolae Dică: „Întotdeauna când se schimbă antrenorul va fi o reacție pozitivă. Cu siguranță, cei care nu au jucat vor intra cu dorința să demonstreze sau să arate că antrenorii care au fost au greșit. E clar că o să fie un meci greu. Ei au jucat în sistemul cu trei fundași centrali, dar acum au probleme, nu știu care o să fie al treilea fundaș central. Poate și de aceea l-au ales pe Florin Pârvu, ca să nu schimbe foarte mult, Petrolul tot timpul a jucat cu trei fundași centrali, Voluntariul la fel, mai puțin cu Dică, care a jucat cu patru, dar n-a avut rezultate. La ultimul meci a jucat cu trei fundași centrali, a încercat și el și a fost un rezultat bun cu U Cluj”
Rezultatele din debutul play-out-ului ar putea fi extrem de importante pentru utiști, care își doresc să rămână departe de „zona roșie”: „Începutul de play-out e foarte important, avem două meciuri acasă și o deplasare la U Cluj, vreau ca toată lumea să fie alături de echipă, cum a fost la meciul cu Petrolul sau la cel cu FC U Craiova. Normal că e foarte important, aici când câștigi un meci, rămâi acolo sus și noi, echipa, ne dorim să fim acolo în față. Dacă pierzi un meci, deja începi să tremuri și nu mai vreau să avem emoțiile pe care le-am avut” a declarat tehnicianul.
UTA și FC Voluntari s-au întâlnit de trei ori în acest sezon, iar ilfovenii nu au înscris în niciunul dintre meciuri. Primele două partide, la Arad în turul campionatului și la Oradea în Cupă, s-au încheiat cu scorul de 0-0, iar utiștii s-au impus cu 1-0 pe stadionul „Anghel Iordănescu” în returul din Superligă.