UTA a debutat cu o victorie în play-out-ul din Superligă, 4-3 pe teren propriu împotriva lui FC Voluntari, la capătul unui meci nebun. Prima repriză a fost un adevărat chin pentru utişti, deoarece ilfovenii şi-au creat o sumedenie de ocazii, dintre care au şi concretizat două, prin Nemec şi Armaş. De cealaltă parte, arădenii au fost aproape inexistenți în atac, dar au reuşit, totuşi, să înscrie la singura oportunitate, cu un şut deviat al lui Pedro. Repriza a doua a fost mult mai bună pentru arădeni: Omondi a egalat, iar Tudorie a făcut 3-2 în minutul 80. Voluntariul a fost aproape să smulgă un punct după ce Merloi a egalat în prelungiri, însă ultimul cuvânt i-a aparținut lui Pedro, care a dat lovitura în minutul 90+6.
În minutul 3, Conte a fost aproape de o greşeală decisivă. Fundaşul din Guineea a preluat greşit şi a pierdut mingea în fața lui Dumiter, care se îndrepta spre poartă, însă Benga a intervenit perfect prin alunecare şi l-a deposedat pe fotbalistul oaspeților. Nemec a avut prima mare ocazie a meciului în minutul 18, când a trimis cu capul spre poartă din apropiere după o centrare a lui Boboc, dar Iacob a intervenit excelent. După câteva momente, ilfovenii au avut o nouă oportunitate. Aliji a centrat din partea stângă, defensiva UTA-ei nu a reuşit să respingă şi mingea a ajuns în dreapta la Boboc, care a tras în transversală. Asediul Voluntariului a continuat, iar Igor Armaş a lovit şi el transversala, cu o lovitură de cap, la capătul unei faze fixe. Inevitabilul s-a produs în minutul 28: Aliji a executat un corner, iar balonul a fost recentrat în fața porții de Turda, de unde Adam Nemec a îndeplinit o simplă formalitate. La patru minute după ce a fost introdus pe teren în locul lui Freitas, Joao Pedro a reuşit să egaleze. Portughezul a primit balonul la marginea careului de la Rareş Pop şi a tras la poartă, iar mingea a fost deviată de Armaş şi portarul Fernandez a fost învins. Din nefericire pentru “roş-albi”, rezultatul nu s-a menținut până la pauză. În prelungirile reprizei, Igor Armaş a punctat cu o lovitură de cap după un corner executat de Andrei.
Introdus la pauză de Mircea Rednic, Eric Omondi a restabilit egalitatea în minutul 50 cu o lovitură de cap din apropiere, după o centrare bună trimisă de Fabry din partea dreaptă. Dumiter l-a testat pe Iacob cu un şut de la marginea careului, însă căpitanul UTA-ei a respins excelent. Arădenii au ratat şi ei o ocazie importantă prin Fabry, iar apoi oaspeții au lovit pentru a treia oară transversala, printr-o lovitură liberă executată de Andrei. UTA a trecut în avantaj în minutul 80, chiar prin fostul jucător al Voluntariului, Alexandru Tudorie. Atacantul a introdus balonul în plasă cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Micovschi. Reuşita a fost validată după ce a fost analizată timp de şase minute pentru un eventual offside. Bucuria a fost de scurtă durată, pentru că ilfovenii au egalat în al doilea minut al prelungirilor, prin George Merloi, care a împins mingea în poartă cu capul după o centrare a lui Carnat. Nebunia a continuat pe “Francisc Neuman”: în minutul 90+6, după un corner al “roş-albilor”, mingea a fost respinsă până la Joao Pedro, care a realizat “dubla” cu un şut pe jos de la marginea careului, stabilind scorul final.
În runda următoare, utiștii vor evolua în deplasare cu Universitatea Cluj, sâmbătă, 30 martie, de la ora 15:45.
Formații:
UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Conte (Stolnik 46), Benga, Rodrigues (Lopez 77) – C. Mihai, Freitas (Pedro 34) – Pop (Omondi 46), Fabry (Tudorie 70), Micovschi – Luckassen. Rezerve neutilizate: Kucher – David, Trif, Vulturar, Morar, Iurasciuc. Antrenor: Mircea Rednic
FC Voluntari: Fernandez – Turda, Matricardi, Armaş – Boboc, Crepulja, Rață (Cascini 75), Aliji (Merloi 86) – Dumiter (Carnat 59), Nemec, D. Andrei. Rezerve neutilizate: Vâlceanu – A. Munteanu, A. Ciobanu, Droppa, Ciocan, Voican. Antrenor: Florin Pârvu
Arbitri: Marcel Bîrsan – Radu Ghinguleac (ambii din București), Raul Ghiciulescu (Lugoj). Rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare)
Camera VAR: Viorel Flueran (Craiova), Alexandru Filip (Constanța)
Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare)
Delegat LPF: Marian Ivan (Brașov)